Breaking News

USLIP Iaşi susţine iniţiativa FSLI privind adoptarea legii de protecţie a cadrelor didactice

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi susține inițiativa Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) privind urgentarea aprobǎrii de către Senatul României a proiectului de lege care vizeazǎ mǎsurile de protecție a personalului didactic. “Legea pe care ne-o dorim nu este gȃnditǎ pentru a fi îndreptatǎ împotriva cuiva, ci are rolul de a oferi protecție profesorilor supuși uneori la violențe verbale sau chiar fizice”, afirmă reprezentanţii USLIP Iaşi, într-un comunicat de presă, care subliniază că la ora actualǎ existǎ un dezechilibru evident în ceea ce privește drepturile și obligațiile cadrelor didactice în raport cu toți actorii din societate care sunt implicați în actul educațional. “Nu susținem ideea identificǎrii unor ,,vinovați”, așa cum se încearcǎ prin promovarea în mediul online de cǎtre Consiliul Național al Elevilor a chestionarului intitulat ,,Cine sunt vinovații?”, ca o replicǎ la inițiativa FSLI.     Raportul dintre profesori pe de o parte, elevi, pǎrinți și societate pe de altǎ parte, se bazeazǎ pe respect reciproc, ceea ce în linii generale se și întȃmplǎ. Derapajele care pot apǎrea uneori, venite din partea oricǎrui subiect din cei menționați, nu trebuie generalizate la toatǎ categoria din care provine”, susţin reprezentanţii USLIP Iaşi, care reamintesc faptul că Decizia nr. 8/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) stabilește sancțiuni grave în zona penalǎ pentru profesori, în momentul încǎlcǎrii unor legi, sancțiuni similare cu cele ale funcționarilor publici. “Pe principiul per a contrario, logic ar fi sǎ stabilim în aceeași sferǎ (penalǎ) și drepturile pe care cadrele didactice le au în momentul cȃnd sunt agresate verbal sau fizic”, afirmă reprezentanţii uniunii, care adaugă că la nivelul percepției colective în rȃndul profesorilor există o nemulțumire majorǎ, legatǎ de lipsa unor mijloace de protecție legalǎ în calea unor posibile violențe. “Prin urmare, USLIP Iaşi considerǎ cǎ inițiativa susținutǎ de FSLI este una fundamentatǎ și legitimǎ, prin care se încearcǎ restabilirea ,,echilibrului” dintre angajații din învǎțǎmȃntul preuniversitar și societate”, se arată în încheierea comunicatului de presă. (Edmond Macri)