Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la şedinţa de prezentare a raportului de activitate a Ministerului Public pe anul 2018, că în ultimii doi ani atacurile la adresa corpului procurorilor au devenit din ce în ce mai virulente.
„2018 a fost un an plin, cu multe provocări, în care subiectele legate de domeniul justiţiei au continuat să facă agenda publică, au continuat să fie în topul agendei publice, din cauza insistenţei obsesive a actualei majorităţi de a interveni politic tocmai într-un domeniu a cărui independenţă trebuie garantată. În anii ’90, când România făcea primii paşi în instituirea regimului democratic, prin redactarea Constituţiei, piatră de temelie a oricărei democraţii, legiuitorul constituant a conferit Ministerului Public un rol de o importanţă deosebită, cel de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Această misiune a Ministerului Public nu este una deloc uşoară, cu atât mai mult cu cât în ultimii doi ani atacurile la adresa corpului procurorilor au devenit din ce în ce mai virulente. Când tocmai persoanele care au interese directe să scape de cercetări penale sunt cele care fac legile în domeniul justiţiei, atunci însăşi temelia statului de drept este ameninţată”, a precizat Iohannis în cadrul evenimentului desfăşurat la Cercul Militar Naţional.
Iohannis a subliniat că „imparţialitatea, integritatea şi profesionalismul” sunt garanţiile care legitimează activitatea procurorului şi îi asigură credibilitate la nivelul societăţii. Pe de altă parte, el a adăugat că după aproape 30 de ani de la recâştigarea libertăţii în România „încă mai există politicieni cu reflexe autoritare, care se consideră îndreptăţiţi să îşi acorde privilegii”.
„În anul care s-a încheiat, au avut loc modificări importante ale legislaţiei privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Ministerul Public a tras semnale de alarmă cu privire la dispoziţiile de natură să afecteze statutul procurorilor şi activitatea acestora şi şi-a manifestat disponibilitatea de a explica parlamentarilor şi Guvernului adevăratele probleme ale sistemului judiciar. Din păcate, opţiunea acestora, opţiunea parlamentarilor, a fost să ignore atât opiniile corpului procurorilor, cât şi recomandările ferme venite din partea Comisiei de la Veneţia şi a Comisiei Europene, inclusiv prin raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)”, a spus preşedintele.
Iohannis a menţionat că Guvernul „insistă în practica folosirii abuzive de ordonanţe de urgenţă”, care produc „efecte dintre cele mai profunde şi grave în interiorul sistemului de justiţie”. În acest sens, el a făcut referire directă la OUG 7/2019.
„Afectarea carierei procurorului şi judecătorului, tentativa tot mai evidentă de control politic asupra unor Parchete, insistenţa de a puteri sporite Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie- în ciuda faptului că forurile europene au criticat sever înfiinţarea acesteia – toate acestea reprezintă motive serioase de îngrijorare. Transpunerea în legislaţia naţională a recomandărilor cuprinse în rapoartele Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia şi GRECO nu este facultativă! Dar cei de la putere preferă, din motive lesne de înţeles, să le ignore. Statutul procurorului a fost şi este în continuare sub asaltul unor autorităţi politice, care urmăresc supunerea acestuia voinţei politicului, care prin esenţa sa este subiectivă, partizană şi schimbătoare. În ciuda acestui atac susţinut asupra justiţiei şi a încercărilor factorilor politici de subordonare a procurorilor, idealurile, principiile şi normele care vă ghidează activitatea trebuie să rămână aliniate atât la interesele generale ale societăţii, cât şi la valorile europene”, le-a spus preşedintele celor prezenţi.
Totodată, şeful statului i-a felicitat pe reprezentanţii Ministerului Public pentru „rezultatele muncii depuse pe întregul parcurs” al anului trecut. AGERPRES