Pachetul legislativ în domeniul educaţiei urmează să fie elaborat până la 31 martie 2019, pentru a putea fi lansat în dezbatere publică, a precizat Ministerul Educaţiei Naţionale într-un comunicat remis presei, în contextul protestului organizat miercuri de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” în faţa instituţiei.
Potrivit MEN, costul standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi pentru contribuţiile aferente acestora pentru unităţile de învăţământ, inclusiv stabilirea valorii costului standard pentru coeficientul 1, creşte de la 4.413 lei (în anul 2018), la 5.384 lei, în anul 2019.
„În procesul de emitere a actelor administrative, au avut loc întâlniri în comisiile tehnice cu federaţiile sindicatelor reprezentative din învăţământ, inclusiv în comisiile de dialog social. Totodată, au avut loc întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ, cu reprezentanţii personalului didactic auxiliar şi nedidactic, reprezentanţii FSLI şi FSE „Spiru Haret”. Proiectul de ordin a fost discutat în comisia de dialog social, fără Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, care nu a dorit să participe şi a plecat de la discuţii. Nu s-au aprobat restrângeri de activitate. Prin ordinul ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3.191/2019, a fost aprobată structura anului şcolar 2019-2020, pentru tot sistemul de învăţământ de stat. (…) Totodată, este de subliniat faptul că în anul şcolar 2018-2019, în sistemul de învăţământ preuniversitar, din totalul de 215.833 de norme didactice de predare, 16.437 de norme sunt ocupate de personal didactic titular în regim de plată cu ora, iar 4.533 de norme didactice sunt ocupate de personal didactic fără studii corespunzătoare postului”, arată MEN.
Totodată, reprezentanţii MEN afirmă că, în raport cu numărul de norme ocupate în anul şcolar 2018-2019 cu personal didactic titular încadrat în regim de plată cu ora (peste norma de bază), respectiv numărul de norme ocupate cu personal didactic fără studii corespunzătoare, în anul şcolar 2019-2020 nu se vor înregistra restrângeri de activitate în rândul cadrelor didactice titulare.
MEN subliniază că, potrivit legii, se acordă sporul de suprasolicitare neuropsihică cadrelor didactice de 10% care predau cu normă întreagă sau parţială.
„Copiii cu CES (n.r. – cerinţe speciale) integraţi în şcolile de masă beneficiază de sprijin educaţional (profesori itineranţi şi de sprijin), conform art. 7, precum şi de asistenţă socială, conform art. 51, alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 cu modificările şi completările ulterioare”, mai susţine MEN.
Zeci de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” pichetează, miercuri, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale, nemulţumiţi de situaţia în care se află sistemul de învăţământ.
Printre revendicările FSE „Spiru Haret” se numără: elaborarea pachetului legislativ pe educaţie – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federaţiile sindicale din învăţământ şi Guvernul României; majorarea costului standard per preşcolar/elev – faţă de lipsa acută de resurse umane, materiale şi financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgenţă, a tuturor sumelor rezultate din sentinţele judecătoreşti definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenţei în unităţile de învăţământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum şi a finanţării suplimentare pentru unităţile de învăţământ de masă cu clase în care sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale; instrumente reale, aplicabile în situaţiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocaţie, perturbă desfăşurarea întregii activităţi a unităţilor de învăţământ; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse şcolii. AGERPRES