În şedinţa de joi, 28 februarie, consilierii locali ieşeni au aprobat un proiect de hotărâre care modifică și completează un act normativ aprobat de Consiliul Local al Municipiului Iaşi în luna august a anului trecut, respectiv care reglementează modul în care se derulează susţinerea examenelor şi pregătirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, circulaţia maşinilor de aprovizionare, vehiculelor grele, utilajelor de construcţii, camioanelor, remorcilor si semiremorcilor, la orele de vârf pe principalele artere de circulație, dar și amenzile pentru persoanele care nu respectă aceste reglementări. Astfel, potrivit noului act normativ aprobat joi de aleşii locali, se interzice susţinerea examenelor şi pregătirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, circulaţia maşinilor de aprovizionare, vehiculelor grele, utilajelor de construcţii, camioanelor, remorcilor si semiremorcilor, în intervalele orare 07.00 – 09.00 şi 16.00 – 18.00, pe următoarele artere de circulație din municipiu: Şoseaua și strada Păcurari, bulevardul Independenţei, bulevardul Carol, strada Sărărie, strada Elena Doamna, strada A. Panu, strada Palat, strada Sfântul Lazăr, strada Smârdan, bulevardul Tudor Vladimirescu, strada Vasile Lupu, strada Gărli, strada Râpa Galbenă, strada Nicolina, Şoseaua Nicolina, bulevardul Ţuţora, strada şi Şoseaua Bucium. Potrivit noului proiect de hotărâre, nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei — 2.500 lei. Sancțiunile vor fi aplicate de personalul Poliţiei Locale laşi. Totodată, contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării / comunicării procesului verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normative, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul verbal. (E.M.)
Related Articles
Alexandru Nazare: Ministerul Finanţelor se află în procedură de consultare cu toate ministerele
14 ianuarie 2021 17:59
Guvernul îşi va asuma răspunderea pe trei proiecte de lege. Procedura va avea loc joi, la Parlament, începând cu ora 12
11 decembrie 2019 18:19
A fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene în iarna 2021/2022
25 octombrie 2021 17:20
Check Also
Close
-
Premierul rus Mihail Mişustina fost diagnosticat cu noul coronavirus30 aprilie 2020 20:29