Breaking News

MĂRȚIȘOARE HANDMADE INEDITE, LA IULIUS MALL IAȘI

Iulius Mall Iași găzduiește, în această perioadă, un târg de mărțișoare realizate handmade. Simbolurile primăverii sunt prezentate într-o varietate de modele, pe placul tuturor celor care vor să ofere vestitori tradiționali sau adaptați tendințelor actuale. Ai nevoie de inspirație în alegerea de mărțișoare aparte pentru cei dragi? Te invităm la Iulius Mall Iași, unde primăvara și-a făcut deja simțită prezența, prin intermediul unui târg tematic, care îți oferă prilejul să alegi simboluri deosebite cu șnur alb și roșu. Până vineri inclusiv, 8 martie 2019, ieșenii pot alege mărțișoare unicat sau realizate prin tehnici inedite, prezentate la târgul handmade, de la parterul Iulius Mall. Artizani ai lucrului manual și-au imprimat imaginația și îndemânarea în creații originale. Cei interesați pot alege brățări în alb și roșu, semne de carte, flori realizate din hârtie prin tehnica quilling,figurine din fimo pictate manual și multe alte simboluri ce semnifică noroc și prosperitate. Cei care vor să impresioneze printr-un mărțișor ce poate fi purtat întregul an găsesc bijuterii și accesorii în ton cu anotimpul verde, dar și articole de marochinărie, piese vestimentare, obiecte de artizanat, cutii pentru podoabe pictate manual și multe alte propuneri de cadouri cu personalitate.