Joi, 7 martie, începând cu ora 9.00, în Sala H1 (Corpul H, Casa Catargi) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Centrul de Istorie a Secolului 20 din cadrul Facultății de Istorie a universității, organizează dezbaterea intitulată „România multiculturală. Germanii”, prilejuită de împlinirea a o sută de ani de la actul aderării coloniștilor germani la Unirea Basarabiei cu România. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, Decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, prof. univ. dr. Alexander Rubel, Directorul Institutului de Arheologie din Iași și prof. univ. dr. Daniel Șandru, Coordonatorul Programului „Centenar” al municipalității ieșene pentru perioada 2017-2020, şi vor fi susţine comunicări academice ale unor cunoscuți istorici din România și din Republica Moldova. (E.M.)