Spectacolele Ateneului din Iaşi, jucate cu casa închisă în întreaga ţară

La jumătatea Turneului Naţional “Unire prin Cultură”, organizat de Ateneul din Iaşi în ţară, au fost parcurşi 1.260 de kilometri, incluzând zece oraşe (Focșani, Galați, Brăila, Constanța, Giurgiu, Alexandria, Slobozia, CuzaVodă – Călărași, Cernavodă, Mangalia) şi 15 reprezetaţii, la care au fost prezenţi peste 7.200 de spectatori, cea mai mare audienţă fiind înregistrată la Alexandria, unde mobilizarea de forțe a fost cu adevărat impresionantă. Doar la spectacolul dedicate copiilor au participat aproximativ 2.000 de spectatori din peste 80 de școli din localitățile rurale ale județului Teleorman, marcând astfel o premieră pentru municipiul Alexandria. „De altfel, în toate locațiile în care am avut reprezentații ne-am bucurat de implicarea tuturor celor care au putut și au considerat oportun să ne sprijine. Am reușit să stabilim parteneriate cu multe instituții de cultură din țară, motiv pentru care suntem extrem de entuziasmați și suntem convinși că ideile pe care le-am analizat cu ocazia acestor vizite în teritoriu nu vor rămâne la stadiul de proiecte”, a declarat managerulAteneului din Iași, Andrei Apreotesei. În continuare, turneul se va desfăşura după cum urmează:

 

  1. Duminică, 24 februarie 2019, la Focșani, ora 19.00 „Comedie cu olteni”, regia OvidiuCuncea, Ateneul Popular „MaiorGh. Pastia” din Focșani.
  2. Luni, 25 februarie 2019, orele 11.00 și 12.30, „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu, Ateneul Popular „MaiorGh. Pastia” din Focșani.
  3. Luni, 25 februarie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regiaOvidiuCuncea. Teatrul Dramatic „FaniTardini” din Galați.
  4. Marți, 26 februarie 2019, ora 9.30: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Teatrul de Păpuși „Cărăbuș” din Brăila.
  5. Marți, 26 februarie 2019, ora 19.00: „Take, IankeșiCadîr”, regia Ion Sapdaru. Teatrul de Stat Constanța.
  6. Miercuri, 27 februarie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.
  7. Miercuri, 27februarie 2019, ora 18.30: „Take, IankeșiCadîr”, regia Ion Sapdaru. Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.
  8. Joi, 28 februarie 2019, ora 13.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Sala Polivalentă din Alexandria.
  9. Joi, 28 februarie 2019, ora 19.00: „Take, IankeșiCadîr”, regia Ion Sapdaru. Sala Polivalentă din Alexandria.
  10. Vineri, 1 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa Municipală de CulturăSlobozia.
  11. Vineri, 1 martie 2019, ora 19.00: „Take, IankeșiCadîr”, regia Ion Sapdaru. Casa Municipală de CulturăSlobozia.
  12. Sămbătă, 2 martie 2019, ora 11.00 „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Căminul Cultural CuzaVodă din ComunaCuzaVodă, județulCălărași.
  13. Duminică, 3 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură „I.D.Chirescu” Cernavodă.
  14. Duminică, 3 martie 2019, ora 17.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură Mangalia.
  15. Luni, 4 martie 2019, ora 11.30: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură „GrigoreKiazim” Măcin.
  16. Luni, 4 martie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regiaOvidiuCuncea. Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea.
  17. Marți, 5 martie 2019, ora 13.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de CulturăFăurei.
  18. Marți, 5 martie 2019, ora 18.00: „Comedie cu olteni”, regiaOvidiuCuncea. Casa de CulturăMizil.
  19. Miercuri, 6 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa Municipală de CulturăFăgăraș.
  20. Miercuri, 6 martie 2019, ora. 18.00: „Comedie cu olteni”, regiaOvidiuCuncea. Casino Sinaia.
  21. Joi, 7 martie 2019, ora 12.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură a SindicatelorCâmpulungMuscel.
  22. Joi, 7 martie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regiaOvidiuCuncea. Centrul de Culturăși Arte „George Topârceanu” Curtea de Argeș.
  23. Vineri, 8 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Centrul de Culturăși Arte „George Topârceanu” Curtea de Argeș.
  24. Vineri, 8 martie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regiaOvidiuCuncea. Teatrul Mic din Sibiu.
  25. Sâmbătă, 9 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. TeatrulpentruCopiișiTineret „Ariel” Târgu Mureș.

Turneul Național „Unire prin Cultură” este unul dintre proiectele speciale ale Ateneului din Iași, în care au fost investite resurse, energie, dar mai presus de acestea foarte mult suflet din partea întregii echipe. Deschiderea cu care ieșenii au fost primiți în toate localitățile în care au avut până acum reprezentații a dovedit faptul că teatrul este dorit de către foarte mulți oameni, indiferent de vârstă. Acest turneu este o demonstrație clară că o instituție de cultură, fie ea de mici dimensiuni și cu resurse limitate, poate face multe evenimente de anvergură, în condițiile în care există deschidere, disponibilitate și interes din partea actorilor publici și privați din domeniul cultural. (E.M.)