Premierul britanic Theresa May va prezenta luni un plan de investiţii în valoare de 1,6 miliarde de lire sterline pentru stimularea creşterii economice în comunităţile care susţin Brexit-ul, despre care miniştrii afirmă că nu reprezintă o mită pentru a obţine sprijin în parlament pentru acordul ei cu UE, relatează Reuters.
Aşa-numitul „The Stronger Towns Fund”, din care unele detalii au apărut în presă luna trecută, este văzut de mulţi drept o parte integrantă a eforturilor lui May de a obţine sprijin pentru acordul ei de Brexit de la parlamentarii de opoziţie laburişti care reprezintă zone în special din nordul Angliei care au votat puternic în favoarea părăsirii UE.
Marea Britanie urmează să părăsească blocul comunitar la sfârşitul lunii, iar May, al cărui acord de Brexit cu Bruxellesul a fost respins de o largă majoritate în ianuarie, a promis parlamentului că va avea ocazia să voteze asupra unui acord revizuit până la 12 martie.
Guvernul a precizat că fondul va fi îndreptat spre locuri care nu au beneficiat în mod echitabil de prosperitatea ţării şi va fi folosit pentru crearea de noi locuri de muncă, instruirea oamenilor şi stimularea activităţii economice.
„Comunităţi din întreaga ţară au votat pentru Brexit ca o expresie a dorinţei lor de a vedea schimbare; aceasta trebuie să fie o schimbare în bine, cu mai multe oportunităţi şi un control mai mare”, a precizat May într-un comunicat.
„Aceste oraşe au o moştenire glorioasă, un potenţial uriaş şi, cu ajutorul adecvat, un viitor strălucit înainte”, a adăugat ea.
Purtătorul de cuvânt pe probleme financiare al Partidului Laburist, John McDonnell, a spus că fondul este „mită pentru Brexit”.
„Acest fond pentru oraşe arată disperarea unui guvern redus la mituirea membrilor parlamentului pentru a vota pentru legislaţia sa esenţială şi distructivă privind Brexit-ul”, a precizat el într-un comunicat.
Cu toate acestea, ministrul pentru comunităţi James Brokenshire a spus că banii care vor fi alocaţi nu au legătură cu sprijinul pentru acordul de Brexit.
„Finanţarea există indiferent de rezultat”, a declarat el pentru postul de radio BBC când a fost întrebat dacă banii reprezintă o mită. „Evident, vrem să vedem un acord votat. Dar nu, nu există nicio condiţionalitate în acest sens”, a adăugat el.
Un miliard de lire sterline a fost deja alocat, peste jumătate din această sumă ajungând la oraşe din nordul Angliei. Alte 600 de milioane de lire sterline vor fi disponibile pentru comunităţile din întreaga ţară care pot concura pentru aceşti bani, a precizat guvernul.
Criticii susţin că fondul, când este împărţit între un număr mare de oraşe, nu va furniza localităţilor prea mulţi bani, nici nu va compensa ce au pierdut ca urmare a reducerilor de cheltuieli ale guvernului din ultimii ani.
Brokenshire nu au spus câte oraşe ar putea beneficia de finanţare din acest fond, dar a precizat că banii ar putea aduce „transformări profunde”.
„Fondul poate face diferenţa în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, instruirea oamenilor şi schimbarea vieţilor oamenilor într-o economie pozitivă modernă”, a mai spus el. AGERPRES