24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adunații din USR și PLUS și-au pierdut uzul rațiunii. Mulți dintre ei încep să-l caute pe la vărsătoarea orașului sau alții, mult mai pragmatici își dau seama că orice efort în această direcție este inutil.
Nu poți să pretinzi că legea trebuie să nu fie respectată dacă ei consideră că, o decizie a Curții Constituţională este nedreaptă cu interesele lor. Mai mult ei au pretenţia ca toți cei care se raportează la o asemenea decizie să iasă din joc, să devină,la rândul lor infractori, chiar dacă în saloanele lor de spital astfel de abateri de la litera și spiritul legii sunt numite acte de curaj, acte de bravură, gesturi eroice, Mălin Bot și ceilalţi năuci de serviciu sunt exemplu viu că astfel de eșecuri există, sunt vii, palpabile, definesc fără nici o surpriză eșecul democrației în zona aceasta a liberului arbitru: Facem și noi ceea ce considerăm că trebuie făcut, indiferent de ce spun dau dictează valorile unei democrații autentice, bazată pe votul majorității. Și ce dacă majoritatea crede că alta este realitatea. Dacă aceasta nu le servește lor, atunci vorbim doar despre o percepție greşită care trebuie imediat corectată. Ei nu vor să mai cauționeze dreptul votului majoritar de a dicta, atâta timp cât ei nu sunt luați în seamă, atâta timp cât ceea ce ei consideră că nu este corect continuă să le stea în cale. Adică cum să le stea în cale? Cine sunt hoții și derbedeii aciuați sub forma ciumei roșii de nu le dă și lor voie să ajungă la cacao? Lasă că vine Andrei Caramitru și îi bagă la pușcărie a doua zi după! Un astfel de personaj nu are cum să ofilească cariera de excepție a lui Ion Caramitru. Se știe din istorie că, de cele mai multe ori, așchia sare nu departe de trunchi. Cum este și în acest caz, așchia nici măcar nu a mai coborât pe pământ, ea hălăduind prin înaltele ceruri, în lumile paralele, de regulă instabile, provocând tunetele și fulgerele gogomăniilor.
Ceilalți parteneri de interese, prinși și ei pe picior greșit de vajnicul său înaintaș într-ale decimărilor fasciste, Corneliu Vadim Tudor, cel care își imagina o mitraliere colectivă pe stadioanele țării, încearcă să explice cum de gura lor nu le miroase, atâta timp cât nu ei au mâncat usturoi, astfel încât ceea ce a afirmat confratele lor a fost înțeles greșit, exagerat, rupt din context”.
Trepădușii se dau supărați nevoie mare că președintele Klaus Werner Iohannis nu reacționează în favoarea Laurei Codruța Kovesi, fostul procuror șef de la DNA, pe care a fost nevoit să-l revoce din funcție, la cerea Ministrului Justiției și la atenționarea fermă a Curții Constituţionale a României! Chiar dacă există această nuanţă a lipsei de inițiativă a președintelui, el a fost obligat de lege să o dea afară pe Laura Codruța Kovesi pentru unul dintre cele mai dezastruoase gestionării ale independenţei justiției. În timpul directoratului ei s-au produs cele mai grave încălcări ale legii, pe care hastagiștii de azi nu doresc să le vadă, chiar și numai pentru că neuronii lor sunt mult prea blocați în adulație și ode închinate conducătorilor. Oare de ce îmi pare că trăim timpuri pe care le-am mai trăit acum 30 de ani? Să fie acesta durata ciclului rostirii poporului român? Generația în care noi ne puneam măreața speranță să fie de fapt următoarea generație care încearcă să repete întâmplările dezastroase ale deceniilor 50, din secolul XX? Din nou ne comportăm ca într-un veritabil realism socialist? Din nou avem apetit pentru acel proletcultism murdar, slinos, cu grăsimile lăsate de pe turul pantalonilor ca un gest de maximă igienă a muncii?
Liderii celor două pseudo-partide, USR și PLUS, Dan Barna și Dacia Cioloș, nume îndreptățite pentru un viitor mult mai aerisit și mai înțelegător pentru misiunea pe care ei și-au asumat-o, în numele schimbării, în numele noii clase politice, nu au reușit altceva decât să se amestece în glodul celor 30 de ani de mocirlă politică, risipind orice speranță a cetățeanului deschis la a îmbrățișa și altceva în afara zâmbetului scorțos și plin de importanță, cel care nu transportă altceva decât mizeria lipsei de caracter, a imoralității tuturor celor care ajung la putere.
Privind retrospectiv, dar și în prezent, putem să ne ridicăm în picioare, să ne înălțăm înspre prezumtivul orizont, acea linie care ne taie capetele, motivând astfel de ce nu mai vedem acea marginea peretelui de nori. De sub care, de regulă, apar catargele iminentelor corăbii.
Astăzi ne mai având corăbii, nu mai mai avem nici speranţe. Atâta timp cât așteptările noastre nu mai sunt cele care ar trebui să ne intereseze, suntem condamnați să cerem ceea ce nu folosim. Să obligăm administraţia să înalte ziduri, din ce în ce mai înalte, pentru a nu mai evada, uitând de fapt poarta deschisă, prin care tot ies sau intră astfel de baragladine dedicate, chipurile, valorilor democrației în justa lor neînțelegere.
ADI CRISTI
