Euro și dolarul își vor continua deprecierea

Moneda unică europeană și dolarul american își vor continua mâine ieftinirea, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate astăzi de Banca Națională a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES.

Astfel, atât euro, cât și dolarul se vor deprecia cu câte doi bani. Ultimul va costa 17 lei și 10 bani, iar euro va avea o valoare de 19 lei și 38 de bani.

Și leul românesc se va ieftini. Acesta va pierde un ban și se va opri la cotația de 4 lei și 08 bani. În schimb, hrivna ucraineană se va scumpi cu un ban și va costa 64 de bani.

Pentru rubla rusească, BNM a stabilit un curs valutar oficial de 26 de bani, similar celui înregistrat astăzi.