GHEAȚĂ, MULTĂ GHEAȚĂ PE ȘIRA SPINĂRII

Încă o moțiune, fie ea și simplă, a trecut pe apa sâmbetei. S-a dus, cum se mai duc și speranţele noastre, atât de ignorate, atât de încercate în a se da de-a berbeleacul. Tot mai sperăm ca prin rostogolire broasca să devină prinț, iar bordeiul palat de cleștar. Avem dreptul la a visa, drept pe care nimeni nu ni-l poate lua oricât de sadici ar fi cei care ne conduc.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Tudorel Toader, singurul ministru de Justiție postdecembrist care și-a respectat meseria, încep să văd luminița de la capătul tunelului cum vine spre mine, cu aceeași viteză cu care circulau înainte de război trenurile pe calea noastră ferată. Astăzi, că tot veni vorba despre trenuri, mult mai periculoase sunt căruțele. Noroc că asemenea atelaje nu mai populează drumurile naționale de pe la noi, că ar fi cu adevărat o problemă pentru autoturismele care ar fi putut încurca circulația, încetinind-o. Nu din cauză de performanțe tehnice, cât mai ales din cauză de hal fără de halul în care se găsesc părțile carosabile ale șoselelor identificate în limba română. Nu avem drumuri, nu avem valoare! Singura legătură directă între Tudorel Toader și drumurile din România ar fi această similitudine între modul în care anumiți cicisbei sau ciocoflenderi reușesc să ajungă să creadă că sunt în stare să înțeleagă profunda reformă, pe care actualul ministru al Justiției a făcut-o în ultimii doi ani de ministeriat, reușind să salveze de la prăbușire Justiția română. Chiar dacă se laudă că ei au tot dreptul să strige, să huiduie, să stropească cu muștar și ură zidurile ministerului Justiției, pe fond, pramatiile sunt niște electroni vagabonzi care se mișcă necontrolat, doar pentru a produce curent, pentru a ridica praful de pe neuronii lor morți de ineficiență și de mare plictiseală.
Nesatisfăcuta Raluca Turcan, felina care știe pe de rost saltul mortal vrea să se facă fundamental și irevocabil de râs, astfel încât toate curcile au pus aripă de la aripă și au strâns atâta hohot de râs că s-a reușit prăbușirea burselor porumbeilor care prin forma lor au greutatea oaselor mai ușoară decât aceea a penelor. Cu o astfel de realizare se poate mândri și Dan Barna, useristul care a atins performanța de a nu înțelege nimic din ceea ce era de înțeles și de a înțelege totul din ceea ce nu era de înțeles, vrea să rămână în istoria parlamentară pe poziția lui ”Gică contra”. Tuturor acestor dobitoci ar trebui să li se servească tragicul destin al judecătoarei Gabriela Bârsan, de fapt a familiei judecătorilor Bârsani, familie care pur și simplu a fost distrusă de gravele încălcări de lege ale procurorilor DNA, de pe timpul manageriatului Laurei Codruța Kovesi.
Ancheta în “dosarul Bârsan” a fost începută de procurorul DNA Viorel Cerbu și finalizată de procurorul Lucian Papici, care a semnat rechizitoriul, confirmat de adjunctul Sectiei I DNA Dănuț Volintiru.
În acest caz, DNA a acționat brutal și abuziv, efectuând o percheziție la locuința soților Gabriela și Corneliu Bârsan, in octombrie 2011, percheziție încuviințată de judecătoarea ÎCCJ Geanina Arghir.
Intrați cu bocancii în casa celor doi judecători, procurorii au fost avertizați că încalcă imunitatea diplomatică a judecătorului român la CEDO. Cu toate acestea nu s-au oprit și au efectuat interceptări ale soților Bârsan, pe mandat de siguranță naționala, și alte acte de urmărire penală, fără să aibă acest drept și fără să facă în prealabil, așa cum cere legea, solicitare de ridicare a imunității diplomatice.
“Au fost prezentate la momentul respectiv o serie întreagă de imagini care nu aveau niciun fel de legătură cu adevărul. Soție a distinsului profesor, decan al Facultății de Drept mulți ani de zile, extrem de iubit de către studenți, profesorul Corneliu Bârsan, la momentul respectiv judecător la CEDO. Din momentul respectiv începe un iad pentru o familie de oameni ai Dreptului care nu meritau acest lucru.
După tot acest circ decontat hilar tezelor ”independenței Justiției” sau a strigătului de luptă a statului paralel ”Noi suntem DNA” a urmat în finalul celor opt ani de teroare și umilinţă verdictul dat de Justiție care s-a pronunțat într-un final, după ”decaparea” fărădelegilor epocii Kovesi:: NEVINOVAT!
Încep să apară la suprafață adevărurile și ,încetul cu încetul, cei vinovați vor trebui să plătească, de această data respectându-se litera și spiritul legii.
Restul este un spectacol de prost gust, dur și cu gheață, mult gheață, pe șira spinării.
ADI CRISTI