Procesul câștigat de Dorina Lazăr este o victorie asupra abuzurilor din cultură, susţine senatorul Dan Lungu

Senatorul USR Dan Lungu salută decizia instanţei privind anularea Dispoziției nr.1181 din data de 24.08.2017 a Primarului Municipiului București, Gabriela Firea, prin care Dorina Lazăr, managerul Teatrului Odeon din Capitală, a fost demisă din funcţie „ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale”. În urma măsurii luate de primarul general al Capitalei, peste 90 de persoane, angajați și colaboratori ai Teatrului Odeon, au semnat o scrisoare deschisă prin care se declarau bulversați de această decizie şi de faptul că demiterea și numirea unui director interimar au avut loc în curs de numai câteva zile, fără explicații și fără preavizul legal prevăzut în contract. Printre cei care au trimis o scrisoare deschisă Gabrielei Firea, solicitânm motivarea acestei decizii și adoptarea imediată a unor demersuri care să rezolve acest conflict cu celeritate s-a numărat şi senatorul USR Dan Lungu, cel care a adresat o interpeleare pe această temă ministrului Culturii de la acea vreme, Lucian Romașcanu. În interpelarea adresa ministrului, Dan Lungu îi solicita acestuia să se implice în soluționarea acestei probleme prin toate mijloacele permise de lege și solicita trimiterea Corpului de control al ministrului Culturii pentru a ridica toate documentele necesare și pentru a discuta cu toți cei implicați în acest conflict, astfel încât orice formă de abuz din partea Primăriei Municipiului București să fie oprită. „Dorina Lazăr a fost mereu o voce a actorilor, pe care i-a condus și mă bucur că, în sfârșit, i s-a făcut dreptate. S-a dovedit că cei care și-au dorit atât de mult să o discrediteze, în ciuda tuturor eforturilor lor, nu au izbutit și, deși era limpede de atunci, s-a dovedit acum că toate lucrurile invocate de ei la momentul respectiv, pentru a o demite cât mai urgent, nu au avut nimic de-a face cu realitatea. Abuzurile nu erau doar evidente, ci strigătoare la cer!”, a declarat senatorul Dan Lungu.   Cazul Dorinei Lazăr nu a fost însă singurul abuz din zona culturii semnalat de către parlamentarul ieşean. Acestuia i s-a mai adăugat și cazul evaluării îndoielnice a scriitorului Adrian Alui Gheorghe, în calitate de director al Bibliotecii „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamț, câștigător, în cele din urmă, în luna septembrie a anului trecut, al procesului deschis împotriva Consiliului Județean Neamţ, sau cazul scriitorului Vasile Baghiu. Acesta din urmă, deși cu o vechime de patru ani în care, pe lângă funcția de îndrumător de practică, a avut-o și pe cea de diriginte, la începutul anului școlar 2018 – 2019, conducerea Școlii Postliceale Sanitare Piatra-Neamț a decis, fără ca decizia să fie bazată pe vreun temei legislativ, ca acesta să nu mai fie numit diriginte. Cazul său, deși semnalat și el prin două interpelări succesive Ministrului Educației Naționale, nu a fost încă soluționat. O altă zonă culturală în care s-a implicat activ senatorul USR Dan Lungu este cea a monumentelor de patrimoniu. Dintre acestea, subiecte ale interpelărilor susținute de parlamentarul ieşean în ședințele Senatului, adresate Ministrului Culturii, au fost Casa lui Marin Preda, Casa lui Constantin Brâncuși – care, în cursul anului trecut, s-a și prăbușit -, Casa din Fălticeni în care a locuit Ion Creangă sau Închisoarea Doftana. Numărul acestora s-a aflat, în ultimele luni, într-o continuă creștere. Prin urmare, Dan Lungu a trimis adrese, pentru a-și arăta sprijinul și pentru a urgenta identificarea unor soluții prin posibile modificări legislative, Direcțiilor Județene pentru Cultură și Consiliilor Locale, scopul fiind de această dată salvarea unor monumente precum Casa lui Vasile Alecsandri, Monumentul „Fructul Soarelui” din Costinești, galeriile subterane de sub Palatul Cantacuzino-Pașcanu din orașul Pașcani sau clasarea casei în care a locuit poetul Daniel Turcea, la Pitești. (E.M.)