Peste 2.000 de locuri de muncă din domeniile Automotive, Retail, Resurse Umane, Energie, Inginerie, Financiar-Bancar, Call Center sau IT vor fi puse la dispoziţie vineri, 8 martie, şi sâmbătă, 9 martie, la Târgul de Cariere de la Iaşi, eveniment care va avea loc la Palas Mall. Accenture, Almaviva Services, ESET, SCC Services, Lidl, Conduent, Faurecia, EON, EZLO Romania, VEO Worldwide Services, Kuka, Amazon, Xerox, Delphi Technologies, Expleo Group, Alten, Centrul Educațional Unirea, Elflein Transport & Logistik, UniCredit Bank, Randstad Romania, Firecredit sau ArcelorMittal Iași sunt doar câteva dintre companiile care își vor prezenta ofertele celor interesați de ocuparea unui loc de muncă, anunţă organizatorii. „Suntem încântați să începem sezonul de recrutări la Iași, primul oraș de pe harta evenimentelor noastre din această primăvară. La această ediție avem plăcerea de a facilita recrutarea pentru un lanț de magazine care urmează să fie inaugurate în municipiu. Faptul că putem stimula creșterea pieței locale a forței de muncă este o mare satisfacție pentru noi ca organizatori ai acestui eveniment”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs.ro – Locuri de Muncă pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor va fi tipărit gratuit la eveniment sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere de la Iași. La ediţia din această primăvară a Târgului de Cariere de la Iaşi, organizatorii se aşteaptă la un număr de peste 7.000 de vizitatori. Programul de vizitare a târgului este următorul: vineri, 8 martie, între orele 10.00 – 19.00 şi, respectiv, sâmbătă, 9 martie, între orele 12.00 – 18.00, intrarea publicului la eveniment fiind liberă. (E.M.)
Related Articles
Scenariul după care vor funcţiona unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi în săptămâna 15 – 21 martie
12 martie 2021 18:19
Ministrul de Externe: Republica Moldova are, în acest moment, perspectiva reală de a se conecta ireversibil la proiectul european
18 noiembrie 2024 17:29
Numărul cazurilor noi de coronavirus în judeţul Iaşi, la cel mai scăzut nivel din ultimele luni
28 decembrie 2020 16:05
Check Also
Close
-
Record de medalii obținute de studenții UTI la Olimpiada internațională de matematică online14 februarie 2017 16:11