Ministerul Justiţiei informează, joi, că Patriarhia Română va oferi, gratuit, instanţelor din România, Biblii – ediţia de Centenar, urmând ca în perioada următoare, exemplarele să ajungă în fiecare sală de judecată din ţară.69 afişări
„La data de 26 Februarie 2019, Patriarhia Română a notificat Ministerului Justiţiei intenţia de a oferi gratuit fiecărei instanţe de judecată din România (în funcţie de numărul sălilor de judecată) exemplare din Biblia – ediţia omagială 100 de ani de la Marea Unire, necesare pentru buna desfăşurare a actului de justiţie. Dată fiind importanţa pe care practica depunerii jurământului o are în materie procedurală (civilă şi penală), ţinând cont de reglementarea legală în codurile de procedură a existenţei în sălile de judecată a Bibliei (Sfintei Scripturi) şi având în vedere faptul că anumite exemplare ale Bibliei care se găsesc, în prezent, în sălile de judecată ale instanţelor sunt deteriorate (întrebuinţarea acestora făcându-se cu dificultate), Ministerul Justiţiei a sprijinit demersul Patriarhiei Române, notificând instanţele de judecată”, au precizat reprezentaţii Ministerului Justiţiei, printr-o postare pe Facebook. .
Potrivit sursei citate, exemplarele vor fi transmise în perioada următoare către fiecare instanţă de judecată (pentru fiecare sală de judecată), cu proces verbal de predare – primire, prin intermediul Serviciului distribuţie al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române.MEDIAFAX