O femeie da un examen scris

SIMULARE EVALUARE 2019: Luni încep testările pentru elevii de clasa a VIII-a şi a VII-a

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a.147 afişări

Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Calendarul simulării este:

11 martie – Limba şi literatura română
12 martie – Matematică
13 martie – Limba şi literatura maternă
22 martie – Comunicarea rezultatelor

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi sunt proiectate, transmite Ministerul Educaţiei, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie, potrivit sursei citate.MEDIAFAX