Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului WTA de la Indian Wells, după ce a dispus sâmbătă dimineaţă de cehoaica Barbora Strycova cu 6-2, 6-4. Halep, campioană în 2015 la Indian Wells, a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute de joc. În urma acestui succes, Halep şi-a asigurat un cec de 48.775 dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Katerina Kozlova (Ucraina), victorioasă cu 6-4, 2-6, 6-0 în faţa belarusei Aleksandra Sasnovici, cap de serie numărul 31. Halep o va întâlni în premieră pe Kozlova (25 ani, 114 WTA), jucătoare venită din calificări