ROMÂNIA, „CAMPIOANA” EUROPEI LA RUJEOLĂ

1

În perioada 4–8 martie 2019, au fost raportate 111 cazuri nou confirmate de îmbolnăvire cu virus rujeolic în 20 de județe din țară și în municipiul București, arată datele celui mai recent raport publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

În săptămâna 4-8 martie, cele mai multe cazuri noi de rujeolă au fost raportate în județele Iași (17), Bihor (16) și Prahova (14).

Peste 16.000 de cazuri de rujeolă în România

Actuala epidemie de rujeolă a debutat în a doua jumătate a anului 2016, din cauza ezitării sau refuzului vaccinării. În total, numărul cazurilor de rujeolă raportate în România de la declanșarea oficială a urmăririi epidemice, în septembrie 2016, până la data de 8 martie 2019 este de 16.092. Printre acestea se numără și 62 de decese. Marea majoritate a cazurilor de rujeolă – respectiv 15.203 – au fost raportate la persoane nevaccinate, arată statisticile publicate de CNSCBT.

Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească în România, în ciuda campaniilor de informare inițiate de autorități pentru a convinge părinții să-și vaccineze copiii împotriva virusului rujeolic.

 

O privire de ansamblu

La 8 martie, Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (ECDC) a dat publicității cel mai nou raport lunar privind circulația virusului rujeolic în Europa. Raportul ECDC oferă o privire de ansamblu datelor furnizate săptămânal de CNSCBT.

În cadrul raportului ECDC, România continuă să fie o pată fierbinte pe harta Europei, atât din punctul de vedere al numărului mare de cazuri de rujeolă, cât și din cel al deceselor înregistrate din această cauză.

Conform raportului lunar ECDC privind circulația virusului rujeolic în Europa, în prima luna acestui an, România a raportat 261 de cazuri de rujeolă, mai mult decât orice alt stat european. De asemenea, România este „fruntașă” în Europa din punctul de vedere al numărului de decese cauzate de rujeolă .