Stadionul „Emil Alexandrescu”, redeschis amatorilor de mișcare

În urma solicitărilor venite odată cu încălzirea vremii de la ieșenii amatori de mișcare, primarul Mihai Chirica a decis redeschiderea Stadionului „Emil Alexandrescu” pentru practicarea sportului începând de luni, 11 martie. Astfel, după cum se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei, ieșenii legitimați la cluburile sportive, indiferent de statutul acestora, vor avea acces la stadion între orele 8.00 și 21.00, iar cei nelegitimați între orele 16.00 și 21.00. Iluminatul va funcționa de la căderea întunericului şi până la închiderea programului. (E.M.)