Ateneul din Iaşi se alătură protestului din 15 martie

Ateneul din Iași este prima instituție de cultură din România care se alătură protestului „15 minute”! „Indiferent cât de mic poate părea gestul nostru, el trebuie să existe! Prin implicarea directă a reprezentanților autorităților, instituțiilor publice, a actorilor publici și privați din fiecare localitate și, în general, prin acțiunea fiecărui individ în parte, putem să ne susținem cauza și putem contribui, în cele din urmă, la schimbarea în bine a țării. Suntem una dintre instituții de cultură care promovează valorile românești, promovează cultura în rândul românilor și nu doar, fie că este vorba de mediul rural sau urban, fie că ne raportăm la România sau mergem și în afara granițelor sale. Prin turneele organizate sub egida „Unire prin Cultură”, Ateneul din Iași a reușit să străbată jumătate de țară, confruntându-se direct cu problema reală a lipsei infrastructurii rutiere. Considerăm că o națiune nu poate spera la o dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung, fără ca aceste neajunsuri să nu fie corectate de factorii decizionali”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului din Iași. Astfel, în data de 15 martie, începând cu ora 15.00, pentru 15 minute, Ateneul din Iași îşi va întrerupe activitatea, în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor din România. (E.M.)