Aeroportul Internațional Iași a înregistrat la finalul lunii februarie un flux sporit de pasageri, traficul fiind cu 22% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 90.687 de călători, dintre care 46.658 au fost îmbarcați și 44.029 debarcați, potrivit datelor făcute astăzi publice de conducerea aeroportului. În primele două luni din acest an, 186.139 de persoane au călătorit cu avionul dinspre/spre Iași, avansul fiind de peste 18 procente comparativ cu intervalul similar din 2018. Statistica arată inclusiv o creștere a numărului de mișcări ale aeronavelor pe Aeroportul Iași, în luna februarie a acestui an fiind raportate cu aproximativ 19% mai multe aterizări și decolări față de aceeași perioadă din 2018. Cifrele sunt bune, în condițiile în care anul acesta a debutat cu cea mai lungă perioadă de cod galben de ceață din acest mileniu (continuu, de pe 27 ianuarie până pe 5 februarie) și au fost înregistrate fenomene meteo extreme de ploaie înghețată și ninsoare abundentă, care au afectat traficul aerian din toată țara. “Dezvoltarea economică a regiunii a determinat o creștere firească a traficului pe aeroportul nostru, un aport important avându-l și gradul de încărcare mai mare pe fiecare aeronavă ce operează la Iași. Pentru finalul acestui an, prognoza de trafic este de 1.400.000 de călători, depășind astfel estimările specialiștilor care prevedeau că Aeroportul Iași va ajunge la un milion de pasageri abia după 2020, cifră atinsă deja în urmă cu doi ani. Fiecare lună de vară va consemna aproximativ 150 de mii de pasageri, iar pentru perioada rece prognozăm că afluxul lunar nu va scădea sub pragul de 100 de mii. Suntem, pentru al patrulea an consecutiv, în topul aeroporturilor regionale din țară, raportat la numărul de pasageri transportați în decursul unui an calendaristic, iar perspectivele de creștere ne-ar putea plasa, în următorii ani, pe aceeași linie cu Timișoara, poate chiar mai sus, dacă vom reuși să demarăm cât mai repede lucrările de extindere a infrastructurii aeroportuare. În paralel, continuăm demersurile pentru consolidarea rețelei de rute existente și purtăm discuții cu noi companii aeriene care ar putea veni să investească la Iași. Depunem, așadar, toate eforturile pentru ca Aeroportul să rămână un reper de dezvoltare și susținere a economiei locale”, a declarat Cătălin Bulgariu, Director General al Aeroportului International Iași. În prezent, de pe Aeroportul Iași, patru companii aeriene operează zboruri directe spre 19 destinații internaționale, precum și trei rute interne, după cum urmează: TAROM, spre: Tel Aviv, București, Cluj-Napoca și Timișoara; BLUE AIR, spre: Barcelona, Paris (Beauvais), Londra (Luton), Roma (Fiumicino), Munchen, Bruxelles, Koln (Bonn) și București; WIZZ AIR, spre: Milano (Bergamo), Roma (Ciampino), Veneția (Treviso), Catania, Bologna, Londra (Luton), Larnaca, Tel Aviv, Eindhoven, Billund, Dortmund, Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi), Liverpool și Salonic (1.04 – 3.05.2019); AUSTRIAN AIRLINES, spre: Viena. (Edmond Macri)