Primăriile administrate de PNL îşi vor suspenda activitatea pe 15 martie

Primarii liberali din județul Iași vor adera la protestul simbolic de vineri, 15 martie, și îşi vor suspenda activitatea timp de 15 minute începând cu ora 15.00. Administrațiile conduse de primari PNL au confirmat susținerea față de inițiativa omului de afaceri sucevean și mesajul transmis prin această formă de protest, căpătând o amploare națională și un strigăt de trezire față de somnolența permanentă de care actuala guvernare dă dovadă. “În mod conştient şi repetat, guvernarea PSD a privat zona Moldovei de orice şansă de dezvoltare în raport cu celelalte regiuni ale României, iar asta se va vedea și anul acesta, prin bugetul de Stat propus în forma actuală. Faptul că o persoană fizică a construit în șapte ore un metru de autostradă, un obiectiv pentru care PSD-ALDE știe să livreze doar bâlbe și scuze birocratice arată adevăratul interes al acestei toxice coaliții de guvernare”, se precizează într-un comunicat  de presă al PNL. Încă de anul trecut, Partidul Național Liberal a lansat petiția publică “Autostrada Unirii cu bani europeni” și o campanie pentru strângerea de semnături în acest sens, astfel încât actualul guvern să înțeleagă avantajele construirii Autostrăzii A8 Iași – Târgu Mureș din fondurile europene. (E.M.)