Martorii şi supravieţuitorii atacurilor teroriste din Noua Zeelandă: Oamenii au format o „baricadă umană”, astfel încât să blocheze accesul în zonă

Supravieţuitorii şi martorii scenelor şocante de la cele două moschei din Noua Zeelandă descriu momentele tulburătoare prin care au trecut. Multe dintre victime au fost ajutate de martori, înainte ca paramedicii să ajungă la faţa locului, transmite news.com.au.

Unul dintre supravieţuitorii atacurilor armate din Christchurch, Noua Zeelandă, spune că se ruga ca „gloanţele să se termine”.

Un om de afaceri care trecea pe lângă moscheea Masjid Al Noor a povestit postului de radio New Zealand că a văzut cum „oamenii alergeau” şi a auzit „focul de armă” provenit de la o puşcă semiautomată.

„Am văzut cum oamenii cădeau, eram împuşcaţi sub privirile noastre”, spune acesta.

Bărbatul povesteşte că el şi colegii săi au condus la o distanţă de 100 de metri de moschee pentru a forma o „baricadă umană”, astfel încât să blocheze accesul în zonă. „Am ajutat o fetiţă de cinci ani care fusese împuşcată şi nu îşi găsea tatăl”, continuă bărbatul.

Acesta susţine că el şi colegii săi au fost nevoiţi să acţioneze cu rapiditate pentru că serviciile de urgenţă au ajuns după aproximativ 15 minute. „Atacatorul a ieşit din moschee şi urmărea persoanele care au avut timp să fugă”, adaugă bărbatul.

„În timp ce colegul meu ajuta una dintre victime, am auzit mai multe focuri de armă în moschee. Într-o situaţie ca aceasta, eram bineînţeles foarte vulnerabili, dar nu ne gândeam la noi. Ne gândeam cum putem ajuta”, adaugă bărbatul.

Un alt martor prezent la atacul de la moscheea Al Noor afirmă că în jur de 300 de persoane se aflau în clădire la momentul atacului. Acesta spune că oamenii încercau să se ascundă, dar era dificil pentru că aproximativ 50 de persoane „zăceau împuşcate pe podea”.

Bărbatul povesteşte pentru The Sydney Morning Herald că a văzut atacatorul împuşcând copii. „Erau cadavre peste mine”, adaugă acesta.

Un alt bărbat care a supravieţuit şi el atacului de la Al Noor declară pentru Asocciated Press că atacatorul a schimbat încărcătorul pentru armă de şapte ori, în timp ce oamenii alergau spre ieşire.

„S-a dus în mai multe camere şi a împuşcat pe toată lumea”, spune acesta, afirmând că s-a prefăcut mort pe podea, pentru a scăpa de masacru.