CEC va veni cu o analiză postelectorală privind scrutinul din 24 februarie

Comisia Electorală Centrală /CEC/ va realiza o analiză postelectorală privind scrutinul din 24 februarie şi va veni cu propuneri pentru îmbunătățirea Codului electoral. Afirmația a fost făcută de președintele CEC, Alina Russu, în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru AIS MOLDPRES.

Conform sursei citate, rezultatele acestor alegeri vor fi analizate încă mult timp atât de politicieni, analiști, cât şi de membrii CEC, care vor veni cu propuneri de îmbunătățire a procedurilor aplicate de funcționarii electorali şi cu noi reglementări.

„Ar trebui să tratăm acest subiect cu delicateţe, mai ales pe partea de reglementări, pentru că nu întotdeauna o nouă prevedere poate soluţiona problema. Va fi necesară o analiză profundă şi vom veni cu recomandări pe mai multe subiecte”, a opinat Russu.

Şeful de la CEC a ţinut să precizeze că niciun concurent electoral nu a cerut anularea scrutinului pe circumscripţia naţională, ci doar pe unele circumscripţii uninominale, iar observatorii internaționali au specificat că neregulile care au avut loc la 24 februarie nu au avut cum influenţa rezultatele finale.