Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, va avea loc pe 20 și 21 martie, reunind într-un program dens 616 elevi-artiști pregătiți de 81 de coordonatori. Una dintre primele manifestări de acest gen din România, festivalul a devenit în cele 13 ediții ale sale o adevărată platformă de exprimare artistică pentru copiii și tinerii care admiră teatrul și care au dorit să-l practice în beneficiul dezvoltării personale. Modalitate plăcută de petrecere a timpului liber, exercițiu de socializare și de implicare, modalitate de deprindere a unei limbi străine, de antrenare a exprimării în fața unui public, teatrul școlar este o activitate care s-a dovedit o binevenită alternativă la activitatea didactică, pe care o completează pe linia educației artistice și emoționale. Alegerea zilelor de 20 și 21 martie pentru Festivalul «Hai la teatru!» nu este aleatorie, susţine Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”. Astfel, pe 20 martie, în întreaga lume este marcată Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, sub emblema «Du un copil la teatru, pentru a vedea, a auzi, a simți, a gândi, a imagina». „Nu există o altă modalitate mai eficientă de-a aduce publicul tânăr la teatru decât oferindu-i scena, iar colegilor și prietenilor șansa de a-i admira și aplauda pe artiști pentru efort și reușită. Pe 21 martie, atenția publică este îndreptată către Ziua Mondială a Marionetei, ca un semn al interesului pentru această străveche modalitate de expresie teatrală cu care ne familiarizăm în primii ai existenței și care ne modelează ca adulți în devenire”, afirmă Oltiţa Cîntec. La ediţia din acest an a festivalului s-au înscris 56 de trupe din Iași, Românești, Victoria, Miroslava, Țibănești, Tg Frumos, Focuri, Prisăcani, Pașcani, Hârlău, Satu Nou, Belcești, Drăgușeni, Șcheia, Șipote, Fântânele, Covasna, Costuleni, Hodora, unele dintre ele fiind prezențe constante în cadrul manifestării, aşa cum este cazul Domino-Liceul Teoretic Waldorf Iași, Fenomenalii-Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, Junii Țibăneștilor-Liceul Tehnologic „P.P Carp” Țibănești, în timp ce altele participă în acest an în premieră (Formidabilii -Școala gimnazială Drăgușeni, Licuricii – Școala Profesională Focuri). Trupele provin din colegii naționale (Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași), școli generale (Școala gimnazială Prisacani, Școala gimnazială”Ioanid Romanescu” Românești), școli profesionale (Școala profesională „Ionel Teodoreanu” Victoria,), licee cu profil tehnic (Colegiul Tehnic deElectronică și Telecomunicații „Gh. Mârzescu”Iași, Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” Miroslava), de la Liceul de nevăzători „Moldova” din Tg Frumos, ceea ce demonstrează interes pentru arta teatrului în toate tipurile de instituții de învățământ. Structurată pe categorii de vârste (clasele I-IV, V-VIII și IX-XII), competiția va valoriza creativitatea concurenților, adaptarea repertoriului la vârsta și preocupările artiștilor, originalitatea și dezinvoltura scenică. Evoluția trupelor de teatru școlar va fi evaluată de jurii alcătuite din actori ai Teatrului „Luceafărul”, iar premiile constau în jucării, cărți, rechizite oferite de organizatori și de Asociaţia Club Rotary Iaşi 2000. Deschiderea oficială a festivalului este miercuri, 20 martie, la ora 13.30, iar festivitateade premiere este programată vineri, 22 martie, de la ora 13.00, la Sala Mică a teatrului. Evenimentul se bucură de parteneriatul Inspectoratului Școlar Județean Iaşi, fiind finanțat de Consiliul Județean Iaşi și de Teatrul pentrui Copii şi Tineret „Luceafărul”, din venituri proprii. (Edmond Macri)