Proiectul PNL care introduce votul electronic, respins de Senat. Iniţiativa era special creată pentru românii din străinătate

Senatul a respins, luni, proiectul legislativ iniţiat de PNL privind introducerea votulului electronic la alegerile prezidenţiale, europarlamentare, parlamentare, precum şi introducerea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi europene.i

Senatorii au respins propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, votul electronic, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu 22 de voturi „pentru” proiectul de lege, 63 de voturi „împotrivă” şi două abţineri.

„Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea legii privind votul prin corespondenţă, votul electronic şi legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, în scopul introducerii sistemului de vot electronic pentru alegerile prezidenţiale, europarlamentare şi parlamentare, precum şi introducerea votului prin corespondenţă şi la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare”, potrivit raportului de respingere a Comisiei juridice şi Comisiei românilor de pretutindeni.

Potrivit iniţiativei, exercitarea dreptului de vot electronic este „alternativa echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezenţa la secţia de votare, în care se utilizează serviciul electronic, special creat şi exclusiv dedicat de statul român exercitării dreptului de vot, prin mijloace electronice, de către cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate”.

De asemenea, proiectul prevedea că dreptul de vot putea fi exercitat prin corespondenţă sau electronic numai cu respectarea caracterului egal, secret, direct şi liber exprimat al votului. Alegătorul avea obligaţia, sub sancţiunea legii penale, de a respecta caracterul secret al votului, divulgarea opţiunii de vot exprimate prin corespondenţă sau electronic către alte persoane fiind interzisă.

Senatul a respins propunerea legislativă în calitate de prim for sesizat, Camera Deputaţilor fiind decizională.MEDIAFAX