Breaking News

Senatorul Dan Lungu cere explicaţii de la ministrul Culturii privind finanţarea viitoarei clădiri a Operei din Iaşi

După ce anul trecut, Ministerul Culturii și Identității Naționale a promis că urmează să finanțeze construirea unei noi clădiri destinată Operei Naționale Române din Iași, senatorul USR Dan Lungu i-a solicitat recent informații ministrului Valer-Daniel Breaz referitoare la proiect. Astfel, într-o întrebare adresată acestuia pe data de 11.03.2019, parlamentarul ieşean a solicitat valoarea finanțării destinată construirii noii clădiri a operei, data exactă la care finanțarea va fi alocată și indicarea momentului precis al începerii lucrărilor la viitoarea construcție. Ministrul Culturii a aprobat, în cursul verii anului trecut, finanțarea acestei clădiri destinată operei într-un program amplu, care conform celor specificate la momentul respectiv „vizează achiziția de imobile, monumente istorice, construirea de obiective cu destinație culturală și realizarea de lucrări de reabilitare, consolidare, restaurare și punere în valoare a celor deja existente”. După aprobarea acestei finanțări, Primăria a demarat, conform explicațiilor unuia dintre viceprimarii municipiului Iași, un Plan Urbanistic Zonal pentru a reuși să transfere, în cele din urmă, terenul vizat către Ministerul Culturii și Identității Naționale. Acest teren va fi singurul pe care, la momentul actual, Primăria Municipiului Iași îl are disponibil în zona centrală, respectiv terenul de 10.000 mp, situat pe strada Elena Doamna, în vecinătatea turnului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Acestei intenții de construire a unei clădiri destinate operei ieșene, autoritățile locale i-au adăugat și intenția de construire a unui parc și, în colaborare cu cei 23 de proprietari ai suprafeței totale de aproape 13.000 mp, de realizare a unei parcări subterane.  „Aprobarea acestei finanțări din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale nu poate decît să ne bucure – atît pe mine, cît și întreaga comunitate locală. Dat fiind însă faptul că aceasta a fost aprobată în vara anului trecut, iar în ultimele luni, ministerul nu a mai dat niciun semn care să ne îndemne să credem că acest lucru ar fi unul complet realizabil, semnalările autorităților publice ieșene și ale presei locale au fost mai mult decât potrivite. Iașul are nevoie de o clădire a Operei Naționale Române, iar existența acesteia ar contribui, cu siguranță, la creșterea interesului pentru cultură al ieșenilor și ar mai pune o cărămidă la consolidarea domeniului cultural care, în România, e din ce în ce mai șubred”, a menționat senatorul Dan Lungu. (Edmond Macri)