1.350 DE LICEENI DIN REGIUNE AU AFLAT DE LA UNIVERSITĂȚI ȘI COMPANII DE CE SĂ SE DEZVOLTE LA IAȘI, ÎNTR-O CARAVANĂ ORGANIZATĂ DE IULIUS


Pentru prima dată, o companie privată a reunit mediul universitar și cel de business într-o caravană regională, cu scopul de a le prezenta liceenilor din Moldova cum este să învețe în Iași și ce oportunități li se oferă.

Săptămâna trecută, compania IULIUS a organizat Caravana „Iași, orașul viitorului tău”, un demers de promovare a orașului la nivel regional. Reprezentanți ai cinci universități și șase companii din Iași au ajuns în cinci orașe din Moldova și le-au vorbit liceenilor despre avantajele de a studia, trăi și lucra în orașul celor șapte coline. Fiecare zi a avut o destinație diferită, astfel că, peste 1.350 de elevi de la 14 licee din Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Vaslui și Iași au fost invitați la prezentările interactive ale caravanei.

Tinerii au aflat despre oferta educațională din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Universității Tehnice „Gherghe Asachi”, Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Reprezentanți ai mediului academic le-au prezentat programele de studiu și dezvoltare profesională. „Am fost foarte încântat când am fost anunțat de această prezentare, deoarece consider că acestea au un rol important pentru elevi, mai ales în rândul celor de clasa a XI-a, care încep să își fixeze planurile pentru următorii ani. Mi se pare o oportunitate destul de bună și pentru cei care încă nu s-au decis în ce domeniu vor să meargă mai departe și cred că minutele petrecute cu reprezentanții universităților din Iași îi ajută să ia decizia potrivită privind viitorul lor”, ne-a spus Robert Băltog, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț.

Dincolo de perspectivele de studiu, liceenii au fost plăcut surprinși să interacționeze și cu reprezentanți ai companiilor Yonder, Continental, Levi9 și MiOS, de la care au aflat ce oportunități au în carieră și ce beneficii vor avea dacă aleg să lucreze în Iași. De asemenea, Iași Travel și Travis le-au prezentat orașul dintr-o altă perspectivă, punând în valoare posibilitățile de petrecere a timpului liber și de distracție, de care se pot bucura în perioada studenției. Discuțiile au fost interactive și au fost completate de proiecții video, astfel încât tinerii și-au putut face o imagine clară și completă despre ce înseamnă să înveți, să lucrezi și să trăiești în Iași. „Caravana – Iași, orașul viitorului tău reprezintă pentru liceeni posibilitatea de a realiza ce îi poate aștepta după absolvire. Proiectul a reușit să le deschidă orizontul și a răspuns întrebărilor acestora: ce opțiuni am? ce fac după absolvirea facultății? ce îmi oferă Iașul? de ce să rămân în Iași, în România? Interacțiunea cu membrii echipei le-a oferit elevilor încrederea că pot, că au unde și cum să se dezvolte”, a declarat Ana Zamfir, Prof. Consilier Școlar în cadrul Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași.

Caravana face parte din programul „Iași – orașul viitorului tău” al companiei IULIUS, care vizează creșterea atractivităţii Iașului la nivel regional și promovarea lui ca centru educaţional important și oraș ce oferă multiple oportunităţi. Programul, iniţiat anul trecut, va continua şi în 2019 cu numeroase iniţiative care susţin formarea educaţională și dezvoltarea tinerilor, precum: conferinţe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, târguri, sesiuni de training specializate și multe altele.