Se zvonește prin pădure, prin luminiș de codru des sau chiar între cvartale cu blocuri la fel, arhitectură și culoare, că nimic din ceea ce transpare nu aparține cuiva, așa cum nimeni nu-și revendică dreptul de autor asupra calamităților naturale, fie că sunt datorate apei, focului, vântului sau mișcărilor telurice.
Totul, dar absolut totul, face parte din noi chiar și atunci când totul de mai sus nu ne aparține, așa cum un străin de noi nu poate avea pretenții la identitatea noastră.
Dar, prea multe vorbe dau în logoree, iar logoreea are ca dezavantaj consumul exagerat de cuvinte fără a comunica ceva în plus. Suntem în cazul limbuțieie, în ”starea de excitație psihică manifestată prin tendința nestăpânită de a vorbi continuu și incoherent, definind tendința de a vorbi mult și fără rost”.
Scena politică românească model 2019 este plină ochi cu acest tip de mimare a comunicării. Avem tendința de a ne îngrămădi vorbele într-o firească, spunem noi, explozie de cuvinte, livrate sub formă de discursuri meșteșugite, atent acordate cu emoțiile celor din fața noastră, astfel încât să fim cât se poate de normali, noi, cei care suntem puși în situația de a mima nebunia, incoerența, este adevărat, sub strălucitoarea mască a discursului temă pentru acasă, ”vorba dulce mult aduce”.
Fiecare sfârșit de săptămână din ultimele luni, dar mai ales acele weekend-uri din luna martie, de când a dat primăvara peste noi, cum mai dă o căruță peste tren, la barieră, se aseamănă în aceeași formula sugerată de procedeul copy paste, pe care îl trădează gemenii la înfățișare, oferindu-ne un spectacol grotesc, dar civil, în care liderii politici se lasă purtați de caravana politică pe la casele electoratului județean, cel mai important călcâi a lui Achile. Din modul în care votanții vor reacționa, se vor lăsa înduplecați sau pur și simplu le vor întoarce spatele va depinde soarta Europei în următorii cinci ani sau, la anul vom avea de licitat soarta României la votul dat la locale și la parlamentare.
Se spune și nu ne rămâne decât să credem până la proba contrară, că alegerile europarlamentare sunt încă neînțelese, greu de decodificat ca importanță și mai ales ca beneficia. Românul încă mai aleargă, într-o proporție majoritară, la WC-ul din fundul curții, menținându-și observația din străbuni: ”Cum să te deşerţi în locul în care mănânci?!”
Cu budele în curte, în tovărășia lanului de porumb, cu acea curățenie sufletească pe care doar satul românesc a mai reușit să o conserve peste secole sau chiar milenii, românii sunt pregătiți să ignore ceea ce au ignorat și să se lase interesați de acele alegeri, de pe urma cărora au fost obișnuiți să primească ceva, în afara speranțelor și a promisiunilor minime, dar tentante ca perspectivă: ”Vă bag gaze, apă, vă fac canalizare, să trăiți și voi la sat ca la oraș!” Țăranii, sub forma alegătorilor din mediul rural, nu mai au poziția ghiocelului de când și-au dat seama că ei au rolul strujanului, al ciocălăului pe care stau boabele de porumb. În palmele lor trăiește clasa politică, ei fiind majoritarii, cei care dau tonul la rezultat, la de partea cui va fi votul majoritar. Trebuie să recunoaștem un reviriment al acestui tip de electorat, pe care nu-l mai poți prosti cu o găleată și cu o sticlă de ulei. Votul a devenit mult mai important ca valoare civică, atâta timp cât în următorii patru ani, pentru orice decizie politică luată este invocate votul majoritar ca arbitru incontestabil într-o democraţie în care contează nu ceea ce dorește strada, ci doar ceea ce decide majoritatea parlamentară.
Un profesor de la o universitate din SUA este întrebat de studenții săi care este diferența și asemănarea dintre americani și români. Profesorul precizează că în SUA 90% dintre americani sunt proști, iar 10% sunt deștepți, în timp ce în România, 90% sunt deștepți și 10% proști. Asemănarea este că în ambele situații minoritatea decide! Iată de ce minoritatea liderilor politici este decisivă în folosul majorității dacă este compusă din oameni deștepți, căci ea poate influența decisiv viața de zi cu zi a țării pe care o reprezintă.
Este mult mai important să alegi un om deștept, care să te reprezinte, decât un om de genul celor pe care i-am tot ales din 1990 și care au început să fie urâți chiar și de ei, explicându-ne astfel de ce tot încearcă să-și facă singuri rău, condamnându-se la o funcție pe care nu au înțeles-o nici măcar după 30 de ani.
Este timpul nu doar să vorbim despre alegeri în cunoștință de cauză, cu să și alegem după acest criteriu. Să ne reprezinte cel care a demonstrate că știe să ne reprezinte, dacă nu la modul direct atunci așa cum a făcut-o el în reuşitele vieții lui de până acum. POlitica nu este o meserie distinctă, nu este o profesie. Politică este doar o tribună pe care te urci pentru a te vedea și asculta nu o scară de bloc, ci o țară întreagă.
ADI CRISTI