Breaking News

Investiţii de peste 2,6 milioane de lei în modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice în ZMI

Delgaz Grid anunţă finalizarea a două noi proiecte de investiţii în valoare de peste 2,6 milioane de lei în Zona Metropolitană Iaşi (ZMI). Astfel, potrivit unui comunicat de presă al companiei, cea de-a doua etapă a investiţiilor pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană a municipiului Iaşi urmează a fi recepţionată în curând. Cu această ocazie, precizează reprezentanţii Delgaz Grid, au fost realizaţi aproximativ şase kilometri de reţea subterană de medie tensiune între staţia de transformare a energiei Galata, din municipiul Iaşi, şi localitatea Miroslava. În acelaşi timp, în staţia de transformare au fost montate echipamente noi, integrate în sistem SCADA, ce permit comanda şi controlul instalaţiilor de la distanţă. Totodată, se află în execuţie o a treia etapă a investiţiilor, în valoare de circa două milioane de lei, ce presupune montarea unei reţele subterane de medie tensiune, în lungime de aproximativ 7,5 kilometri, între staţia de transformare Galata şi localitatea Ciurea, precum şi echipamente integrate în sistem SCADA. „Prima etapă a investiţiilor, în valoare de peste patru milioane de lei, a fost finalizată şi pusă în funcţiune în luna septembrie a anului trecut. În cadrul acestei etape a fost montată o reţea subterană de medie tensiune de peste zece kilometri, precum şi echipamente noi, integrate în sistem SCADA“, se arată în comunicat. Specialiştii Delgaz Grid analizează şi alte lucrări pentru întărirea şi dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană Iaşi, în cadrul programului demarat anul trecut, ce prevede investiţii de peste zece  milioane de lei. „Prin realizarea acestor lucrări va creşte semnificativ capacitatea de racordare a noilor consumatori, calitatea serviciului de distribuţie în zonele vizate îmbunătăţind siguranţa în alimentarea clienţilor“, se precizează în încheierea comunicatului Delgaz Grid. (Edmond Macri)