24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Astăzi, Alexandru Ioan Cuza ar fi împlinit 199 de ani. O vârstă imposibilă. Imposibil de atins, chiar și înjumătăţită fiind gândită. Oameni de o sută de ani mai trăiesc printre noi, uneori chiar neobservați fiind, cum ar fi Mihai Șora, cel care a atins deja 102 ani, fiind mult mai active decât au demonstrate că pot fi ”tinerii” de 50 de ani, ieșind la protestele din piața publică a Capitalei.
În lume din cei 4,5 miliarde de oameni unul are 116 ani, după ce un altul, de 117 ani, a eșuat, ”a plecat să mai moară puțin” , după cum reușea poetul să dezbrace realitatea.
De fapt, amintirea lui Ioan Alexandru Cuza este motivată nu doar de evidențierea vârstei pe care ar fi împlinit-o astăzi, 20 martie 1820 fiind ziua sa de naștere. Mult mai interesantă este contribuția pe care primul domn al României a avut-o la trecerea României din Evul Mediu direct în capitalism, locul în care această țară avea să-și demonstreze forța, curajul și nu în ultimul rând, demnitatea.
Astfel, Alexandru Ioan Cuza a reușit să redea României cei șapte ani de acasă, vârstă atât de necesară maturizării personalității unei țării care a reușit să-și dezvolte propriile picioare, propriile mâini și, mai ales, propria sa gândire, în interesul țării, a locuitorilor acesteia, a poporului român. Primul domnitor al Principatelor Române este în fapt și artizanul celor mai importante și mai necesare reforme fundamentale, singurelele în măsură să schimbe destinul unei țării acoperită de praf, de părăsire, ignorare, de sălbatică uitare.
De la Cuza înspre noi am învățat să ne iubim pământul, care ne produce existența la fața locului, la noi acasă, învățându-ne să fim proprii noștri stăpâni, să fim verticali și mai ales să fim responsabili pentru ceea ce facem în numele țării.
După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, MIhail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.
În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărâtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcție în care guvernul știa că nu avea să întâmpine opoziție pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstirești cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul național. Apoi au fost elaborate și promulgate Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Codul Penal și Legea instrucțiunii publice, precum și crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înființează Școala Națională de Arte Frumoase, la București, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman și este inaugurată, în premieră, o Școală de Medicină Veterinară.
Analizând suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluționar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din țară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătățiri și înnoiri organizatorice pe baza noilor cerințe ale epocii moderne.
Prima linie de cale ferată din România
În septembrie 1865, Alexandru Ioan Cuza a acordat companiei engleze Barkley-Stanisforth construirea liniei ferate București-Filaret-Giurgiu (fiind calea cea mai scurtă care lega capitala țării cu Dunărea și astfel cu restul lumii). Lungimea liniei avea 70 km, la un preț de construcție de 196.500 franci pe kilometru. La 19/31 octombrie 1869 regele Carol I al României face inaugurarea acestei primei linii de cale ferată, care avea să fie prelungită în 1870 cu încă 2,6 km până la Smârdan.
Spitalul „Noul Pantelimon”, sau „Colentina”
În anul 1858 prințul Scarlat Ghica hotărăște construirea așezământului medical denumit la acea vreme „Noul Pantelimon” pe un teren donat de domnitorul Grigore Ghica. Un prim plan de construcție, întocmit de arhitectul M. Hartl, este abandonat în iulie 1859 din cauza proastei calități a materialelor și proiectului. După demolarea totală a lucrărilor și întocmirea unui nou plan de construcție, lucrările se reiau în anul 1862 pentru un singur pavilion și se finalizează la sfârșitul anului 1863. Construcția a fost inaugurată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1864, cu ocazia aniversării a cinci ani de la Unirea Principatelor Române. Pe lângă fondurilor strânse pentru construcție, Domnitorul a contribuit cu o donație proprie de 2000 de galbeni.
Astfel, apare pe harta lumii prima Românie, un actor ce avea să devină la un moment dat foarte important pentru Europa, chiar dacă a fost obligat să depindă de Marile Puteri ale lumii. Se naște o Românie liberă, dezinhibată, dezinvoltă, o țară care astăzi, după 160 de ani, se află într-o mare dificultate.
ADI CRISTI
