Viitorul educaţiei şi formării profesionale discutate la Reuniunea directorilor generali pentru învăţământ profesional şi tehnic

profilului

Viitorul educaţiei şi formării profesionale după anul 2020, respectiv rolul competenţelor, abilităţilor, aptitudinilor, atitudinilor şi al excelenţei în dezvoltarea sistemelor de educaţie şi formare profesională au fost discutate, în ultimele zile, la Alba Iulia, la Reuniunea directorilor generali pentru învăţământ profesional şi tehnic, un eveniment care face parte din calendarul manifestărilor organizate de MEN în contextul mandatului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Potrivit unui comunicat al MEN, transmis marţi AGERPRES, în cadrul întâlnirii a fost evidenţiat rolul competenţelor, cu accent pe competenţele digitale, antreprenoriale şi transversale (în această ultimă categorie intrând gândirea critică, creativitatea, rezolvarea de probleme complexe), precum şi modalităţile prin care se poate asigura dobândirea acestora.

Un alt punct pe agenda reuniunii l-a constituit inventarierea abordărilor privind dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor la nivelul furnizorilor de formare profesională iniţială, obiectivul urmărit fiind generarea unui învăţământ profesional şi tehnic atractiv, competitiv şi relevant pentru piaţa muncii, la nivel european şi naţional.

De asemenea, au fost prezentate exemple de bune practici din România (Liceul Tehnologic Marmaţia din Sighetu Marmaţiei) şi din alte state membre în materie de promovare a excelenţei în învăţământul profesional şi tehnic.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, în perioada 17 – 19 martie. La reuniune au participat 86 de experţi din statele membre, reprezentanţi ai Comisiei Europene, statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană, ţărilor EFTA, Fundaţiei Europene de Formare, Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, precum şi reprezentanţi ai partenerilor sociali reprezentativi la nivel european. AGERPRES