Breaking News

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în raport cu euro

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în raport cu euro în următoarele 12 luni, până la 4,8462 lei/euro, potrivit unui sondaj CFA România.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7885, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462”, precizează sursa citată.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2020/martie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,72%.

În luna februarie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 10,6 puncte, până la valoarea de 34,4 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 12,3 puncte.

Potrivit CFA România, această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 8,2 puncte, până la valoarea de 47,5 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 19,6 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,9 puncte până la valoarea de 27,9 puncte, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 8,7 puncte.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

„Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România.. AGERPRES