Klaus Iohannis: Guvernarea PSD ignoră problemele reale din sănătate şi a eşuat şi în ceea ce priveşte prevenţia

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că guvernarea PSD ignoră problemele reale din sănătate şi că ea a eşuat şi în ceea ce priveşte prevenţia.

„Din păcate, guvernarea PSD a eşuat şi în ceea ce priveşte prevenţia, care nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare. De fapt, în pofida promisiunilor făcute de guvernanţi, nu vedem campanii eficiente de informare menite să le explice oamenilor care sunt riscurile la care se expun. Şi dacă asta ar fi singura problemă! Dar nu vedem nici mult promisele spitale regionale, nu vedem nici îmbunătăţirea infrastructurii sectorului sanitar şi, cel mai grav, nu vedem niciunde grija pentru oameni. Vedem, în schimb, ignorarea problemelor reale din sănătate, pacienţi nemulţumiţi, medici demotivaţi, crize şi noi, şi noi scandaluri televizate”, a afirmat şeful statului, la Forumul Global „Drepturile omului şi o lume fără tutun”, organizat la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că „sănătatea generaţiei de acum şi a celei viitoare trebuie să fie mai presus de orice obiectiv care aduce câştiguri electorale sau politice pe termen scurt”.

„Chiar dacă rezultatele programelor de sănătate care promovează prevenţia nu sunt vizibile imediat, ele generează beneficii pe termen mediu şi lung. Prevenţia în sensul tematicii forumului de astăzi înseamnă comunicarea riscurilor fumatului, transmiterea informaţiei prin canale avizate, de către experţi, politici de combatere a consumului de tutun coerent implementate, legislaţie adecvată şi aplicată consecvent, protejarea şi respectarea drepturilor omului”, a arătat Iohannis.

Preşedintele a precizat că rolul prevenţiei este fundamental în ceea ce priveşte sănătatea şi a arătat că una dintre priorităţile mandatului său este promovarea prevenţiei şi a educaţiei pentru sănătate.

„Un sistem de sănătate sustenabil are la bază prevenţia. Avem deja certitudinea că cele mai răspândite boli ale societăţii moderne pot fi evitate dacă se iau din timp măsurile adecvate. Conştientizarea importanţei prevenţiei încă din copilărie şi adoptarea unor comportamente şi a unui stil de viaţă sănătos vor avea pe termen lung un impact major asupra îmbunătăţirii stării de sănătate în România şi credeţi-mă avem nevoie de asta”, a spus Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, este îmbucurător că tot mai mulţi români înţeleg de ce este absolut necesar să adopte un stil de viaţă sănătos şi să fie permanent informaţi cu privire la efectele „obiceiurilor nocive” asupra sănătăţii.

„Această responsabilizare individuală trebuie însă dublată şi încurajată de efortul autorităţilor”, a punctat Iohannis.

El a subliniat că interzicerea fumatului în spaţiile publice închise a fost o decizie „matură şi responsabilă, care a propulsat România în rândul ţărilor preocupate de protejarea cetăţenilor în faţa riscurilor produse de fumat”.

„România a devenit chiar un model de bune practici pentru Republica Moldova. Am convingerea că putem avea mai multe exemple de acest fel în România, că putem replica demersul şi în alte domenii. Acest lucru presupune viziune pe termen lung, asumare şi implementare, dar şi tenacitate pentru a depăşi obstacolele”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a primit din partea organizatorilor Premiul de excelenţă pentru contribuţia semnificativă în reducerea consumului de tutun.

La evenimentul de la Cotroceni au participat prinţesa Dina Mired a Iordaniei şi comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis. AGERPRES