Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, susţine că abia aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să propună organizarea unui referendum în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare din luna mai.
Liderul PSD a declarat, luni seară, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Antena 3, că un referendum pe tema justiţiei ar putea fi folosit ca „un truc” electoral.
„De abia aştept să facă referendum, dincolo de faptul că e un truc. Nu-i pasă de justiţie. El caută un truc. I-a spus cineva: ‘domnule, fă trucul ăsta cu referendumul pentru justiţie!’. Habar nu am ce o să întrebe, dar sigur că de abia îl aştept, pentru că e un prilej de a pune întrebări. ‘Câte case trebuie să furi de la stat ca să ajungi preşedintele României?’ sau ‘Câte dosare penale trebuie să închidă prietenul tău ca să ai şanse să ajungi preşedintele României?’. Avem marfă suficientă. Deci, domnule Iohannis, mult succes! Abia te-aştept”, a afirmat Dragnea. AGERPRES