Breaking News

Peter Szijjarto:Pactul mondial pentru migraţie al Naţiunilor Unite vizează mai degrabă gestionarea migraţiei decât stoparea ei

Pactul mondial pentru migraţie al Naţiunilor Unite vizează mai degrabă gestionarea migraţiei decât stoparea ei, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto într-un interviu pentru televiziune publică marţi, în care a subliniat că ONU acţionează de parcă aceasta nu ar implica niciun risc de securitate, potrivit MTI.

Documentul ONU consideră migraţia un drept fundamental, a spus el, apreciind respectiva abordare drept un ‘nonsens’. ‘Nu există o lege care să spună că cineva poate să-şi aleagă la întâmplare o destinaţie pe hartă, iar apoi să traverseze zeci de graniţe ilegal pentru a ajunge acolo’, a adăugat Peter Szijjarto.

‘Acest document este periculos’, a afirmat şeful diplomaţiei ungare, explicând că acesta prevede că o ţară trebuie să aleagă o categorie în care să se încadreze – ţară de tranzit sau una de destinaţie – dar nu recunoaşte ţări care nu doresc să opteze pentru o categorie sau alta.

Dreptul statului ungar de a decide dacă migranţii trebuie sau nu să intre în ţară este unul suveran, a subliniat Szijjarto, adăugând că Uniunea Europeană doreşte să facă acest pact obligatoriu pentru toate ţările membre.

Într-un interviu separat pentru postul public de radio, ministrul de externe ungar a afirmat: ‘Există persoane care cred că UE va fi puternică dacă va cuprinde state membre slabe, dar guvernul ungar respinge un astfel de raţionament… Noi credem într-o uniune de state puternice, care îşi păstrează identitatea naţională şi culturală, religia şi tradiţiile lor’. AGERPRES