24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Ca niciodată suntem spectatorii unei serioase lovituri de ”a ne da singuri cu stângul în dreptul”. Din nou, premierul Viorica Dăncilă mai toarnă o cisterna de gaz pe foc din același kilometru zero al democrației mondiale, direct de l Washingtonul D.C. Subiectul principal același cu cel de acum doi ani. Mutarea capitalei României la Ierusalim, după ce SUA au făcut acest prim pas înspre normalitate. Gestul prin care Donald Tramp l-a făcut prin mutarea ambasadei SUA în Israel e la Tel Aviv la Ierusalim, prin încurajarea celorlalte state ale lumii să-I urmeze exemplu, nominalizând România, partenerul ei strategic, a produs la Bucureşti un nou scurt-circuit care și de această data l-a lăsat pe Klaus Werner Iohannis în întuneric sau poate doar sub raza lanternei Angelei Merkel să fie atent să nu se lovească la cap când va coborî scările din buncăr.
România a fost împărțită în două. O parte se aliniază după președinte, iar cealaltă parte, cea mai numeroasă, după Viorica Dăncilă. Cu alte cuvinte mai explicite: prima parte o ia după Merkel, în timp ce a doua o ia după Trump. Astfel se formează și două coruri de bocitoare, prin care se plânge soarta României, în timp ce susținătorii parteneriatului strategic doresc să nu mai joace România pe interese mărunte și meschine, în favoarea celor care doresc doar să ne dea comenzi scurte și milităroase, de genul Heil!, singurele în măsură să ne reinventeze sclavia la noi acasă.
Klaus Werner Iohannis în stilul înaintașilor săi continua să bage cuţitul în spatele primului ministru pe când acesta se afla departe de țară, la Washington, plecat să ajute țara, să facă acel lobby atât de necesar întăririi relațiilor de prieteniei cu cei care mai bine de 30 de ani au stat în espectativă, neștiind pe care drum să ne întindă din nou mâna. Pe drumul gesturilor profunde pe care s-ar putea întâlni cu majoritatea poporului roman sau pe drumul Berlinului, din ce în ce mai desfundat, din ce în ce mai avariat de interesele unei Germanii care a uitat că din banii Americii a reușit să-și vindece rănile unui război în care ea a fost călăul fără nici o clemență, fără nici o scuză. O putere care i-a permis lui Adolf Hitler să devină canalie, să măcelărească o întreagă lume, dar mai presus de toate să ucidă cu ură și fără nici o motivație rațională etnia evreilor, dar și a rromilor, doar pentru a curăța rasa umană, oferind rasei ariene dreptul de a strălucii. Fasciștii aveau acces la moarte, pe firul cel scurt al lagărelor de exterminare, spații în care au fost uciși peste șase milioane de evrei! Astăzi populația Israelului numără nouă milioane de locuitori! În 2008 avea șapte milioane de israeliți. În cel de-al doilea război Mondial Germania lui Adolf Hitler a ucis o țară întreagă de evrei, la nivelul anului 2008. Deci, între 1940-1945, fasciștii și hitleriștii au ucis în numele dreptului lor de a ucide, pe toți evreii care ar fi locuit în 1948 în statul Israel și care s-au recuperate de-abia în anul 2008. Toți morții evrei pe care astăzi Klaus Werner Iohannis îi ignore se pare că au murit degeaba în viziunea singurului preşedinte al României care încearcă pe față să-și arate explicit antisemitismul său față de poporul evreu. El nu este de acord cu gestul firesc al primului ministru Viorica Dăncilă de a da poporului evreu dreptul de a trăi în capitala istorică a statului Israel, care de 5000 de ani definește centrul de interes al spațiului în care se iau deciziile importante de pe urma cărora civilizația lumii este marcată la modul direct.
Klaus Werner Iohannis în demersul său de a fi Gică contra, de această data în favoarea intereselor Angelei Merkel, nu-și dă seama sau poate este conștient de acest mare dezastru pe care îl face, de urmările haotice în care trimite țara.
Pe fond, dincolo de dreptul fiecărei țării de a-și juca cărțile diplomatice, în cazul României există acel blestem de a depinde de alții și mai puțin de performanțele noastre de la București. Cu cât ne-am apropiat de 2019 cu atât am putut să sesizăm o îndepărtare de interesele dintre SUA și Uniunea Europeană. Am nimerit la mijloc, iar la mijloc nu este decât golul, prăpastia. Suntem nevoiți să vorbim și să acționăm singuri. Să alegem stânga sau dreapta, să ne menținem neutri?! Avem sau nu avem destulă demnitate pentru a ne alege calea? Cred că este timpul să profităm de situația în care putem să ne jucăm interesele, așa cum o fac și ceilalți parteneri ai noștri, care continua să ne confunde cu slavii lor, dându-ne ordine, prin fel de fel de liste scrise la Bruxelles. Să fim noi cei care judecă și alege, dacă tot este de ales. Am tot aşteptat să vină americanii. Acum americanii sunt la noi, veniți ca prieteni, să ne apere la o adică. Cu nemții sau cu francezii am trăit sute de ani. Știm ce le poate pielea, știm de unde vin trădările și hoția, așa cum și pe ruși își cunoaștem la fel de bine. Așa cum și jocurile din spatele ușilor închise dintre nemți și ruși le cunoaștem în amănunt.
Este timpul să fim și noi auziți. Este timpul să fim și noi stăpâni pe demnitatea noastră de popor vertical. De popor care contează!
ADI CRISTI
