Universitatea Dunărea de Jos: 20 de ani de învăţământ transfrontalier

Universitatea Dunărea de Jos va organiza, în perioada 4-6 iunie, o serie de manifestări care vor avea loc atât la Galaţi, cât şi la Cahul, în Republica Moldova, consacrate împlinirii a 20 de ani de învăţământ transfrontalier, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Potrivit rectorului universităţii, Iulian Bîrsan, Facultatea Transfrontalieră are zece domenii şi programe de studii la licenţă şi 11 programe de masterat, toate cu predare în limba română şi aproape 1.700 de cursanţi. În funcţie de programele şi specializările derulate de facultate, în activitatea de predare peste graniţă sunt implicate aproximativ 280 de cadre didactice de la alte facultăţi ale universităţii sau profesori asociaţi.

„Cred că am făcut o treabă bună, mai ales că anul acesta am deschis programe noi de studiu la Taraclia, Comrat şi Chişinău. Viitorul îl vedem şi mai bine, ţinând cont de faptul că tinerii din Basarabia sunt interesaţi să studieze în Uniunea Europeană. Sperăm să ne conservăm numărul de studenţi: avem în Republica Moldova, la Facultatea Transfrontalieră, aproape 1.700 de cursanţi”, a declarat Iulian Bîrsan. AGERPRES