Festivalul Național de Umor și Satiră „UMOR’N’IAȘI“ – la cea de-a VI-a ediţie

În perioada 1- 7 aprilie, în organizarea Casei de Cultură a Studenţilor, la Iaşi se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor  UMOR’N’IAȘI, eveniment adresat tinerilor elevi și studenți, atât ca actori cât și ca public. În acest an, festivalul, care se desfăşoară anual începând din 2014, ca raspuns la inițiativa Uniunii Europene de stimulare a participării tinerilor la vot la alegerile pentru Parlamentul European, are ca temă „Participarea tinerilor la vot!“. “ Festivalul va debut ape 1 aprilie, cu spectacolul „Votează! Votul tău contează!“, unde trei candidați, Roşu, Galben și Albastru, vor fi sprijiniți cu momente realizate de trei alianțe de organizații studențești din Iași. Subiectele momentelor pleacă de la valorile europene. La final, cei 500 de tineri spectatori vor primi buletine de vot și vor vota candidatul pe care îl susțin cu ajutorul a 20 de cabine și a unei urne de vot”, a declarat Adrian Căliman, coordonatorul Festivalului UMOR’N’IAŞI, astăzi, într-o conferinţă de presă. Concursul se va desfasura în perioada 5 – 7 aprilie pe două secțiuni, interpretare și creatie, la 11 categorii. Ca element de noutate, anul acesta festivalul umoristic a devenit unul național bazat pe un regulament strict ce vizează mai multe activități. Festivalul Național de Satiră și Umor „Umor’n’Iași” este organizat de Casa de Cultură a Studenților Iași în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Casa de Cultură a Municipiului „Mihai Ursachi” și Ateneul din Iași. În cadrul festivalului, actorii Ateneului din Iaşi vor prezenta spectacolul “Take, Ianke şi Cadîr”, a cărui premieră a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie. (E.M.)

Programul Festivalului UMOR’N’IAȘI 2019

Luni, 1 aprilie 2019, ora 19:00, Sala Gaudeamus, CCS Iași – „Votează IDIOTUL! Votul tău CONTEAZĂ!“

Votează IDIOTUL! Votul tău CONTEAZĂ!, asta e premiza Umor’N’Iași -Festivalul național de satiră și umor care încurajează mersul la vot pentru alegerile europarlamentare din luna mai. Tema UMOR’N’IASI 2019 este PARTICIPAREA TINERILOR LA VOT! Noi vă așteptăm în număr cât mai mare SĂ NE SUSȚINEȚI, SĂ RÂDEM ÎMPREUNĂ pe momentele pregătite de studenți și de trupa IDIOT și într-un final să votăm.


Marți, 2 aprilie 2019, ora 19:30, Bar B2, lângă CUB – „Open Mic“ cu Bobi Dumitaș și Gabriel Gherghe

Toți pasionații de Stand-up Comedy sunt invitați la spectacolul „Open Mic“ cu Bobi Dumitraș și Gabriel Gherghe în Bar B2. Dacă ești cel mai amuzant în grupul tău de prieteni sau măcar în capul tău, vino să-ți încerci glumele la seara amatorilor. Ia-ți și prietenii tăi să te susțină și hai să descoperim împreună noile talente în ale comediei în picioare. Organizatorii UMOR’N’IAȘi și cei de la B2 pun și câteva premii la bătaie ca să fie o comptiție pe cinste.


Joi, 4 aprilie 2019, ora 19:00, Casa de Cultură a Municiupiului Iași „Mihai Ursachi“ – „Spovedania unei vidochatiste“- Un woman show cu Alina Neagu, regia Vali Bolat

Trupa „Teatru de Kartier“ din Bacău ajunge anul acesta la UMOR’N’IASI cu un woman show cu Alina Neagu, regia Vali Bolat. Povestea unei fete cu facultate care își caută un job și are ghinion cu bărbații. Încearcă videochatul ca supraviețuire dar fiind criză financiară nici asta nu mai merge. În cele din urmă decade în lumea reala a prostituției din Amsterdam. Acolo urmează o serie de întâmplări picante dar pe parcurs Dumnezeu îi arată niște semne. Argumentele ei nu rezonează cu planurile divinității așa că lucrurile pot lua o întorsătură neobișnuită mai ales când visul devine o continuă spovedanie. Este o producție cu un impact emoțional puternic, un scenariu care scoate în lumina rampei o parte din defectele societății în care trăim- sărăcie, exploatarea femeii, ipocrizia căsniciei, obsesia sexuală, lipsa de interes a celor care ne conduc pentru a avea un trai decent, fără a recurge la soluții compromițătoare, abuzul, agresivitatea în cuplu, drogurile, corupția, toate acestea ducând la degradarea condiției umane, un drum fără întoarcere la normalitate.

Vineri, 5 aprilie 2019, ora 16:00, Iulius Mall, etaj 1

Radu Marini, „Iași: ocoliți“ – Expoziție și Lansare de carte  „Nuntă cu dar și soacră bonus“ și „Să dăm femenii c-i ai bărbatului“

La început de secol XIX, lumea a început s-o arate cu degetul pe „Mita Biciclista“. Pentru că începuse voit să încalce regulile civice. Reprobator. După aproape 100 de ani, Papa/ Maria sfidează și ea convențiile. Fiind eoina de povest a unui ciclu de trei cărți din trilogia „Am o soacră o fac de râs“, concluzionând viața menită trăită. Cu zâmbetul genrat de cărțile recomandate: „Nunta cu dar și soacra bonus“ și „Să dăm fmeii c-i al bărbatului. Să nu îmi acopere nimeni ridurile de pe frunte, obținute prin uimire în fața frumuseții vieții; sau pe cele din jurul gurii care sunt expresia a cât mai mult am râs în fața frumuseții vieții; sau pe cele din jurul gurii care sunt expresia a cât mai mult am râs șă sărutat; să îmi fie lăsate în pace pungile d sub ochi, ele fiind mmoria lacrimilor mele vărsate de-a lungul vieții. Toate sunt ale mele și sunt frumoase „Meryl Streep Gânduri mulate frumos cu snța cărților scrise de Radu Marini: „Nuntă cu dar și soacră bonus“ și „Să dăm femeii ce-i al bărbatului“.

Vineri, 5 aprilie 2019, ora 18:00, Iulius Mall, etaj 1 – Concurs UMOR’N’IAȘI, partea I: improvizație, cântec satiric și stand up comedy.

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, ora 18:00, Sala Gaudeamus – Concurs UMOR’N’IAȘI, partea II – moment satiric și umoristic, pantomimă

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, ora 19:00, Sala Gaudeamus – ImproIDIOT – Spectacol de improvizație cu Trupa IDIOT

Băieții din Trupa de Teatru și Improvizație „IDIOT“ spun că aceasta este singura și totodată cea mai bună trupă de genul din întreaga Moldovă. Iar sâmbătă, 6 aprilie, ora 19:00 promit că vor susține un spectacol de exceție în cadrul festivalului umoristic. Scenete scurte cu potențial de hohot exploziv, cântece și poezii, toate improvizate cu voieșie de către actorii talentați și un chitarist cu multiple înclinații artistice.

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, ora 19:00, Ateneul din Iași – Spectacol de teatru „Take, Ianke și Cadîr“, regia Ion Sapdaru

Anul acesta, piesa împlinește venerabila vârstă de 87 de ani și se pare că e cea mai jucată piesă românească de la momentul scrierii. Nu cunosc un teatru în România sau Moldova unde această piesă să nu fi fost montată. În primul rând pentru că oferă actorilor partituri rar întâlnite dar și mesajul piesei este mereu actual. O simplă poveste a trei negustori mărunți, de diferite etnii care se confruntă la un moment dat cu o dilemă mare. Dragostea copiilor sau oprobriul ,,mahalalei”, a cutumelor strămoșești și bariera religioasă. Personajele piesei parcurg un drum anevoios spre un final fericit în care soluția e una singură – dragostea.

Duminică, 7 aprilie 2019, ora 18:00, sala Gaudeamus – Gala Laureaților UMOR’N’IAȘI

Duminică, 7 aprilie 2019, ora 19:00, sala Gaudeamus, Spectacolul „RÂZI CA PROSTUL“ – concurs.