APROAPE SUNT DECIS

Cât de necesar este referendumul lui Klaus Iohannis pentru a scoate oamenii din case, implicându-i astfel în a decide prin Da sau Nu soarta țării?! De fapt, vorba vine că se discută soarta țării, dacă ar fi să ținem cont de cât de puerilă poate să fie o întrebare de genul ”Sunteți de acord ca Justiția să fie independentă”? Ceea ce ar friza întrebarea opusă: ”Vreți să plătiți taxe mai mari la stat”? Un referendum are nevoie de o consultare reală cu poporul pe teme greu de ignorat, de genul ”Vreți ca România să intre în război pentru a-și apăra țara? Acest tip de întrebare necesită un răspuns imediat, deliberat și asumat, răspuns care îi vor cauționa pe actualii conducători, de eventualele tragedii greu de stăpânit în vâltoarea în care a fost aruncată România, în special de ifosele și orgoliile nemăsurate ale liderilor politici actuali, de la stânga la dreapta. Peste acest iureș, iată că, se suprapune o mișcare agresivă și nesănătoasă din partea unor magistrați ”model ”Danieleț” sau ”Lazăr”, indivizi care și-au trădat de mult jurământul parafat de neiertătoarea sintagmă: ”Dura lex sed lex”.

Și, totuși, cât de importantă poate fi o astfel de consultare publică, în aceste condiții de imponderabilitate, într-o țară în care nimeni nu mai crede în nimeni, nimic nu se mai înfiripă din nimic? Totul în jur, dar și în noi, se mișcă ce aceeași viteză cu care noi avem tot timpul senzația stagnări, opririi timpului în loc. Așa ceva nu poate exista, nu poate fi imaginat. Ne situăm în paradigma girafei, care privită de jos și până sus, naște concluzia ”Așa ceva nu există!” iese din firea lucrurilor, drept pentru care, câțiva dintre noi, sunt conștienți că per ansamblu am trecut de limita de rupere a materiei. Simțim, fără nici o contribuție personală, cum pe lângă noi se scurge timpul, ca o pisică leneșă, ca un gând ce ne-a lovit pe când ațipeam, ca o reverie incompatibilă cu coșmarul. 

Klaus Werner Iohannis este decis să joace această carte până la epuizare. Este deja pornit împotriva PSD și a aliatului acestuia ALDE că nimeni nu-l va mai putea opri, așa cum nu mai poți opri sau întoarce din drum căruța care a căzut deja în prăpastie. Nici o răzgândire nu-l va mai aduce pe președinte în situația de a recunoaște că a greșit. Nu față de social-democrație, nu față de istoria poporului român, cât mai ales, a greșit față de conștiința sa, din ce în ce mai sângerândă, aducând extrem de bine cu mult invocata ”ciumă roșie”.  Klaus Iohannis, alături de întregul său aliotman al liberalilor, în fruntea căruia există o Pașă de mucava, numit pentru joc Ludovic Orban, este pe punctul de a cunoaște pentru totdeauna gustul amar al înfrângerii prin pulverizare, amintindu-ne de felul în care s-au volatilizat țărăniștii de pe eșichierul politic al țării, chiar dacă istoricii urmași ai lui Maniu și Coposu postdecembrist erau mai zdraveni pe picioare și la neuroni.

Este adevărat, există deja o certitudine, în momentul în care afirmăm fără nici o umbră de jignire, că președintele nostru e sărit de pe fix! Nu de pe un iluzoriu punct fix, ci pur și simplu e defect la bibilică, nu-i mai funcţionează în regim normal creierul, atâta timp cât serios și cu cuvinte puține articulează că dacă în România se moare de fum de țigară, atunci vinovatul principal nu poate fi altul decât PSD! Mama lor de tutungii și de hoți! A băgat fumul înecăcios de țigară prin toate cotloanele societății, de la WC-urile din școli și până în băile azilelor de bătrâni, paralitici și singurătăți sinucigașe.

Tot ce este rău în această țară, dar mai ales tot ce va deveni rău în viitorul imediat, are legături profunde cu PSD, cu Liviu Dragnea, cu toți cei care sunt învățați să fure, ca și cum ar respira, sunt învățați să absolve şcoala de infractori, pentru ca, mai apoi, să se cocoațe în fruntea țării și să se ia la luptă cu ”nevinovații și neștiutorii tineri frumoși și liberi”, cei care nu prididesc să-l descopere pe Marx și mai apoi, când se vor mai maturiza, vor ajunge din nou și la Ceaușescu, umbra care începe să-i acopere și să le țină de cald. Ideea că nu mai ai nevoie de proprietate, că nu mai este necesară trăirea în cuplu, ci dacă se poate într-un grup cât mai extins (dacă scorbura sau grota ne permite să ne strângem pulpă lângă pulpă vreo douăzeci, treizeci de făpturi), devine on target ce nu mai poate fi neglijat, ignorat, aducând o ultimă calificare a idealurilor tinerei generații, dusă rău cu capul, de când tatăl lor spiritual, Klaus Iohannis i-a luat nu numai în seamă, dar și în Palatul Cotroceni.

De fapt, pentru a fi cât mai exacți, pentru a nu ne lăsa influențați de mersul lucrurilor în spatele ușilor închise, putem spune că președintele tace, nu gândește, respiră doar din balonul plin cu aer stătut, pe care Angela Merkel i-l strecoară în gură, astfel încât să aibă sigurnața că aerul necesar oxigenării creierului este de fapt de aceeași calitate și conştientă cu aerul îmbâcsit al celor care nu au altceva în gând decât scenariile care ne duc la tăiat, cum se mai duce în viu turma de oi.

Vom avea alegeri, vom avea referendum, toate acestea organizate în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția, până mai ieri, atât de des invocată și pusă în chip de butuc sub capul pesederiştilor, cei care au îndrăznit să amintească faptul că o recomandare nu poate fi altceva decât o recomandare și nu ceva obligatoriu, cu drept de sancțiune în caz contrar. Acum s-a întors roata. Acum recomandarea spune clar că pentru evitarea confuziei și a jocurilor politicianiste este mult mai bine ca un referendum să nu se suprapună peste un scrutin electoral. Chiar dacă se strigă deja pe la toate colțurile quod erat demonstrandum, nimeni nu se mulțumește doar cu constatarea.

Toți mai au ceva de adăugat, de nuanțat, de prins de beregată câte ceva. O imagine simbolică a României poate fi caricatura cu ”aproape sunt decis”, acest Klaus Werner Iohannis în simbolistica urii și a răutății fără seamăn.

ADI CRISTI