Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu şia-u depus candidaturile pentru funcţia de procuror general, însă doar dosarul lui este complet, ceilalţi trei candidaţi având termen până luni, la ora 17:30, să aducă documentele lipsă, conform anunţului făcut vineri de Ministerul Justiţiei. „Candidaturile depuse la Ministerul Justiţiei pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt:Candidaturile depuse la Ministerul Justiţiei pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt: Lazăr Augustin, Drilea – Marga Pompiliu Marian, Scutea Gabriela şi Horodniceanu Daniel Constantin”, a transmis MJ. Dosarele lui Drilea Scutea şi Horodniceanui trebuie completate, până luni, 01 , ora 17,30. Drilea trebuie să prezinte declaraţiile privind necolaboarea cu Securitatea şi o declraţie de interese, Scutea trebuie să aducă dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege, iar Daniel Horodniceanu, declaraţia din care să rezulte că nu are un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. „După primirea documentelor solicitate, Ministerul Justiţiei va publica lista cu persoanele care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie precum şi data susţinerii interviului”, precizează MJ. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat, în 14 martie, procedura de selecţie pentru noul procuror general, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Lazăr în acest post expiră la sfârşitul lunii aprilie. Candidaţii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 3-4 aprilie, un interviu cu ministrul Justiţiei. Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, în 5 aprilie. (sursa: www.news.ro)