Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că formaţiunea politică pe care o conduce este singura care îl poate da jos pe liderul PSD, Liviu Dragnea, şi singura care are forţa necesară să schimbe Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Pentru acest lucru, însă, a subliniat fostul premier, Pro România va trebui să obţină la alegerile europarlamentare din 26 mai un scor care să-i permită să devină o forţă în Parlament. „Pro România este un partid care se adresează celor mulţi, celor care în 2016 au votat alianţa PSD-ALDE, crezând în promisiunile acestora de a face spitale, şcoli şi de a construi autostrăzi. Din păcate, singura preocupare a celor care au câştigat în urmă cu trei ani alegerile a fost să schimbe legile justiţiei în favoarea lor. Pro România se adresează, de asemenea, celor care, atunci când noi am fost la guvernare, viaţa lor s-a îmbunătăţit, ca urmare a măsurilor economice pe care le-am promovat. În plus, prin includerea pe lista pentru alegerile europarlamentare a fostului premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, Pro România se adresează tuturor românilor aflaţi de o parte şi de alta a Prutului”, a afirmat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă. Fostul premier a atacat în termeni duri PSD, afirmând că formaţiunea politică condusă de Liviu Dragnea este captiva unui „grup infracţional organizat”. „PSD este un partid capturat de un grup infracţional organizat. Pro România se luptă cu acest grup, nu cu PSD. Actuala conducere a PSD nu mai are nicio legătură cu social democraţia. Pe Liviu Dragnea, doar Pro România îl mai poate da jos de la putere”, a spus Victor Ponta. Acesta a afirmat că formaţiunea sa politică propune românilor, la alegerile europarlamentare din 26 mai, o echipă de „oameni profesionişti”, cu o vastă experienţă politică şi administrativă. Lista Pro România este deschisă de fostul premier Victor Ponta, urmat de comisarul european Corina Creţu, fostul prim ministru Mihai Tudose şi fostul şef al Executivului de la Chişinău, Iurie Leancă, actualul vicepremier al Republicii Moldova pe probleme de integrare europeană. (E.M.)