Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat o nouă consultare a Parlamentului, în vederea lărgirii ariei de cuprindere a referendumului, în condiţiile în care, în februarie 2017, Legislativul a adoptat un aviz favorabil pentru un referendum anticorupţie.918 afişări
Pe 13 februarie 2017, Parlamentul a adoptat, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil pentru referendumul anticorupţie. În acea şedinţă de plen reunit, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a supus la vot avizul Comisiei juridice, favorabil acelui referendum. Totodată, comisiile juridice au făcut recomandarea ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia.
În cadrul dezbaterilor de atunci din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedintele Comisiei juridice Eugen Nicolicea a atras atenţia asupra efectelor pe plan internaţional ale referendumului, făcând trimitere la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei de la New York transpusă în legislaţie de România.
La rândul său, senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat că susţine avizul favorabil, însă, în opinia sa nu este necesar referendumul propus de preşedintele Iohannis. Social-democratul a adăugat că nu ar face bine ca România să arate „opiniei publice mondiale” că cineva se împotriveşte corupţiei.
Pe 24 ianuarie 2017, Administraţia Prezidenţială anunţa că şeful statului a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional în privinţa continuării luptei împotriva corupţiei şi asigurării integrităţii funcţiei publice.
Deşi demersul a fost avizat de Parlament, consultarea populară propriu-zisă pe tema anticorupţie nu a avut loc până în prezent.
Cu toate acestea, luni, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.
„În continuare pesediştii îşi doresc amnistie şi graţiere pentru corupţi. Această temă trebuie clarificată. Eu nu pot să accept să existe amnistie şi graţiere pentru corupţi! (…) PSD guvernează prin ordonanţe de urgenţă în zona justiţiei, în zona politicii penale a statului român, or acest lucru nu se poate tolera mai departe. Pentru toate aceste motive, ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. (…) Aşadar, voi adresa Parlamentului României o nouă consultare, care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face mai eficient şi mai puternic”, a afirmat, luni, şeful statului.
Iohannis a avertizat din nou Guvernul să nu emită ordonanţe de urgenţă pe justiţie, politică penală până când nu se exprimă poporul, „până nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”.
De asemenea, Klaus Iohannis le-a spus luni jurnaliştilor prezenţi la Palatul Cotroceni pentru declaraţia sa de presă, într-o discuţie informală, că va convoca partidele politice la consultări pe tema referendumului pe justiţie.
În replică, social-democraţii i-au cerut luni lui Klaus Iohannis „să nu mai folosească Justiţia ca pe o cârjă electorală, pentru a suplini lipsa oricărei realizări din mandatul său de preşedinte” şi să anunţe întrebarea pe care vrea să o adreseze în cadrul referendumului din 26 mai, care are loc odată cu alegerile europarlamentare.