Peste 200.000 de spectatori au trecut pragul Ateneului din Iaşi în ultimii trei ani

Peste 200.000 de spectatori au fost prezenţi în ultimii trei ani la spectacolele organizate la Ateneul din Iaşi, printre care s-au numărat 58 de premiere de teatru, 620 de proiecţii de film şi peste 1.200 de evenimente educaţional –culturale, la care se adaugă 70 de expoziţii de artă, 35 de lansări de carte, precum şi 27 de evenimente dedicate Centenarului Marii Unirii. La acest bilanţ se adaugă şapte participări ale trupei de la Ateneu la festivalurile naţionale şi internaţionale, dar şi cei 150 de invitaţi speciali, care au susţinut recitaluri extraordinare pe scena prestigioasei instituţii ieşene de cultură. Sunt doar câteva dintre performanţele înregistrate de Ateneul din Iaşi, de când la conducerea instituţiei se află managerul Andrei Apreutesei, instalat în funcţie în urmă cu exact trei ani. „În această perioadă, cel mai tânăr teatru de stat din România a avut 165 de reprezentanţii şi peste 108.000 de plătitori de bilete. Au fost trei ani grei, dar foarte frumoşi, în care am reuşit să trecem de la titulatura Ateneul din Iaşi la cea de Ateneul Naţional din Iaşi”, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, Andrei Apreutesei. Potrivit acestuia, în acest an, când binecunoscuta instituţie de cultură din Tătăraşi împlineşte o sută de ani de existenţă, sunt programate mai multe evenimente de marcare a centenarului. În plus, a precizat managerul, se intenţionează ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă, la Iaşi să fie reînfiinţate şi celelalte două atenee populare care au funcţionat în perioada interbelică. „Este vorba despre Ateneul din Nicolina, pentru care am propus drept locaţie terenul pe care s-a aflat fosta întreprindere cu acelaşi nume, precum şi Ateneul din Păcurari, pe locul în care şi-a desfăşurat în trecut activitatea fosta fabrică de textile. De asemenea, împreună cu ateneele din Focşani, Giurgiu şi cu Ateneul Naţional din Bucureşti, vrem să înfiinţăm Societatea Ateneelor din România, pentru că nu trebuie să uităm faptul că în perioada interbelică, în ţară funcţionau peste 300 de atenee populare şi culturale”, a precizat Andrei Apreutesei. În altă ordine de idei, managerul Ateneului din Iaşi a anunţat că începând din acest an va fi înfiinţată instituţia societarilor de onoare ai Ateneului, prin intermediul căreia actorilor care îşi încheie contractul de muncă cu Ateneul li se va oferi o indemnizaţie anuală, pentru a avea asigurată o sursă de venit decentă, prima persoană care va primi acest titlu fiind actorul Codrin Dănilă. În ceea ce priveşte programului pe luna aprilie al instituţiei ieşene, Andrei Apreutesei a menţionat concertul aniversar susţinut de maestrul Grigore Leşe la împinirea vârstei de 65 de ani (duminică, 7 aprilie), recitalul extraordinar al violonistului Alexandru Tomescu (sâmbătă, 13 aprilie) şi premeirea piesei „O scrisoare pierdură”, de Ion Luca Caragiale, în regia lui Ovidiu Lazăr (sâmbătă, 20 aprilie).  (Edmond Macri)