Mainile catorva concurenti se vad pe tastaturile unor computere, la Campionatul de Jocuri pe Calculator organizat la Romexpo, in Bucuresti, sambata, 30 septembrie 2006. LASZLO MIHALY / MEDIAFAX FOTO

200 de euro pentru elevii şi studenţii din familii cu venituri reduse, pentru achiziţionare de calculatoare

Guvernul va adopta miercuri o hotărâre prin care elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse sunt susţinuţi financiar să achiziţioneze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro.

„Guvernul continuă măsurile de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ şi sprijină accesul elevilor şi studenţilor la educaţie. Suntem preocupaţi să acordăm şanse egale copiilor şi tinerilor noştri la o viaţă mai bună. Vom continua să susţinem elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse să achiziţioneze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi hotărârea de Guvern în acest sens”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.


Ea a adăugat că prin bugetul pe 2019 a fost asigurată finanţarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani prin care se va asigura sprijin pentru 12.000 de elevi şi studenţi.

„În guvernarea PSD – ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin, având în vedere că este un program de succes de care au beneficiat peste 300.000 de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare”, a menţionat premierul. AGERPRES