CAPUL LUI MOȚOC, VREM!

Este din ce în ce mai greu să te menții acolo sus, unde ai ajuns din prea multă obișnuință. S-a obișnuit țara cu PSD la putere și iată, de 30 de ani, suntem victimele acestei inerții, chiar dacă pe fond, de mult social-democrații au început să curgă la vale, cum mai coboară turmele de mioare, la vreme de toamnă și de iernat.
Ceea ce contează într-o cercetare sociologică, de genul sondajului de opinie, nu este valoarea atinsă la un anumit moment, cât mai ales trendul pe care un partid îl are pe parcursul unei perioade de timp, în care evoluția sau involuția devine cât se poate de clară.
Atunci când un partid a luat-o la vale, cum este cazul PSD, caz pus în valoare de CURS, pe parcursul unui an de zile. De la 45%, constant , fără nici o tresărire că ar încerca să-și revină, PSD ajunge la sfârșitul lunii martie 2019 la 31,9%. Această depreciere de 13 puncte procentuale reprezintă de fapt o prăbușire aproape irecuperabilă nu doar pentru alegerile europarlamentare, cât mai ales pentru ceea ce însemnă revenirea partidului la valorile în care social democrația se recomanda a fi pe înțelesul majorității. Paradoxal această prăbuşire s-a întâmplat în timp ce politica majorărilor substanțiale de salarii și de pensii nu a încetat să țină agenda de lucru a guvernului. Mai mult, dreptatea socială, de asemenea a ținut paginile întâi ale mass media, chiar dacă nu putem evita constatarea prin care PSD a fost nevoit să se lupte inegal cu mai marii Europei și ai Americii, mult prea atenți la propriile lor interese decât la încercările de altfel lăudabile de a da dreptății și adevărului note de trecere, în sprijinul respectului față de valorile umane, ale drepturilor și libertăților cetățenești, în marea lor parte terfelite și bruscate de o parte a puterii din zilele noastre.
Încăpățânarea PSD de a lupta pentru Liviu Dragnea și nu pentru PSD, de a-l ridica pe un soclu pe care nici un alt lider de partid nu a fost ridicat, s-a dovedit a fi de neiertat chiar și pentru ceilalţi lideri ai partidului. Într-o astfel de situație, în care partidul o ia la vale, nimeni nu mai are acces la frâna partidului, nimeni nu mai are acces la direcția partidului, toți sunt dependenți de hernia de disc și de cea cervicală a liderului lor, il maximo Liviu Dragnea. Ar trebui să fim cât se poate de echilibrați și să judecăm la rece situația în care a ajuns țara, situația în care a ajuns PSD, situația în care a ajuns Liviu Dragnea. Acum, acesta să vrea să coboare din turnul său de fildeș (construit pe cele 500.000 de voturi ale tuturor membrilor PSD din țară, care l-au fixat acolo, ”în creierul partidului”, nu mai are nici o șansă să-și pună tălpile pe pământ. Să simt cum tremură scoarța terestră ori de câte ori se prăbușește PSD din procent în procent ”până la pierderea finală”. De fiecare dată marile partide politice au demonstrate că au nevoie de acea prăbușire în sine, pentru a reuși reconstrucția din profunzime, sau implozia respectivă să le condamne la dispariție, fie istorică, fie pur și simplu fără urmă, fără pată, gen PCR sau PNTCD (sic!) Dacă comuniștii au fost obligați de lege să iasă de pe terenul de joc, țărăniștii și-au făcut-o cu mâna lor, au căzut în capcana pe care singuri și-au întins-o, considerându-se egalii lui Iuliu Maniu sau ai lui Corneliu Coposu, contemporanul lor postdecembrist, când, pe fond, au demonstrat că sunt niște bieți profitori de pe urma iluștrilor lor înaintaşi.
Valoarea semnificativă a social-democrației constă tocmai în garanția pe care ți-o poate oferi o construcție nouă în fața unei construcții vechi, peticită, căptușită, modificată, funcție de cerințele timpurilor și mai ales ale vremurilor.
Pe când PSD era prins în orgoliul impardonabil al lui Liviu Dragnea de a-și juca cărțile până la ultima mână, ignorând întregul spectacol regizat de opoziție, altoită cu forța executivă a puterii prezidențiale.
Klaus Werner Iohannis a ajuns să fie orbit nu doar de ura indusă împotriva dușmanului său de moarte, Liviu Dragnea, îmbălsămat în vocile PSD, cât mai ales de destinul său de opoziție activă, chiar dacă scriptic aceasta ar fi trebuit interpretată de PNL, în special. Lăsat să zburde liber și atunci când guvernanții (și mai ales majoritatea parlamentară) ar fi trebuit să-i frângă elanul, să nu care cumva să depășească spațiul prerogativelor sale prezidențiale.
Există astfel un conflict multidirecţional, care lovește puternic în exaltările președintelui Klaus Werner Iohannis, dar care descoperă și spatele dezgolit al lui Liviu Dragnea, din ce în ce mai vulnerabil, din ce în ce mai pus în dificultate de vocea străzii: ”Capul lui Moțoc, vrem!”
ADI CRISTI