Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureş, Rodica Biro, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani şi că acele carduri care au inscripţionată data de 31.03.2019 vor expira la sfârşitul lunii martie 2021.
„Reamintesc atât unităţilor medicale, care se află în relaţie contractuală, cât şi asiguraţilor că termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate care au fost emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani. Cardurile care au inscripţionată 31.03.2019 vor expira la 31.03.2021. Din acest punct de vedere ne dorim ca nimeni să nu pună problema datei de expirare a cardului naţional. Categoric cardurile naţionale emise din luna august 2018 au de la început dată de valabilitate de 7 ani. Dorim astfel să informăm şi să nu creăm nicio problemă legată de accesul pacientului la serviciile medicale, care se face în baza cardului naţional de sănătate”, a declarat Rodica Biro.
Potrivit şefei CAS Mureş, toate cardurile intră în prelungirea valabilităţii lor şi că, probabil, se va începe emiterea unei noi serii de carduri, întrucât există încă un număr destul de mare de persoane care nu au beneficiat de cardul naţional de sănătate.
Motivul pentru care aceste persoane nu au beneficiat de acest card naţional de sănătate este acela că nu le-au ridicat de la sediul CAS Mureş.
„Mai gestionăm la nivelul CAS Mureş încă 6.700 de carduri din toate seriile, din cele 290.000 emise. Aceste carduri au rămas la sediul Casei şi pot fi ridicate de aici”, a precizat Rodica Biro