DEMONSTRAȚII DE ROBOTICĂ, ATELIERE DE CREAȚIE ȘI DE JURNALISM, VINERI, LA PALAS

Curioșii de toate vârstele sunt așteptați vineri, la Palas, acolo unde se vor desfășura o serie de ateliere captivante: robotică, jurnalism, creație, muzică și dans și investigație.

Părinții care vor să descopere noi activități extracurriculare pentru copiii lor și prichindeii curioși să interacționeze cu domenii captivante sunt așteptațivineri, 5 aprilie 2019, de la ora 17.00, în piațeta Intersport din Atriumul Palas Mall. Atelierele care încurajează imaginația, îndemânarea, creativitatea și spiritul de investigație se vor desfășura în cadrul evenimentului „Educație nonformală Ziua Curiozității”, organizat de Maura Anghel și Irina Obrocea, coordonatoarele Clubului de Jurnalism, respectiv de Criminalistică.

Năzdrăvanii vor avea prilejul de a asista la demonstrații de robotică susținute de echipa „Retina”, de la Colegiul Național Iași. Elevii își vor prezenta roboții creați chiar de ei și vor răspunde tuturor întrebărilor celor care împart aceeași pasiune pentru tehnologie. Cei care vor să își pună în valoare talentul o vor putea face la atelierul de creație „Rainbow Craft”, unde vor învăța multe lucruri noi. La eveniment vor fi prezenți și membrii Clubului de Jurnalism pentru Copii și Tineri, dar și cercetașii de la Centrul Aproape de Oameni, alături de care cei mici vor descoperi de ce activități interesante ar putea avea parte în timpul lor liber. Muzica și dansul vor face spectacol cu ajutorul trupei Pantalonii Scurți. Punctul de atracție va fi standul Clubului de Criminalistică, unde vor fi prezentate trusele și echipamentele specifice, diferite activități și „investigații” interactive.

În acest week-end se desfășoară Salonul Imobiliar, organizat de ansamblul Palas. De vineri până duminică inclusiv, la parterul Atriumului Palas Mall se vor reuni cei mai importanți dezvoltatori pe segmentul rezidențial, agenții imobiliare și instituții financiare, oferind soluții complete celor care au în plan achiziționarea sau închirierea unei locuințe.