O expoziție tematică a colecționarului și istoricului rus de modă Alexandre Vassiliev cu genericul „Modă și stil în Chișinăul și Bucureștiul anilor ’30” a fost vernisată zilele acestea la Muzeul Național de Istorie al Moldovei, informează MOLDPRES.
Potrivit directorului adjunct al instituției, Mariana Vasilache-Curoșu, expoziția reprezintă o colecție unică de rochii și accesorii care au aparținut unor mari personalități originare din Republica Moldova și România, vedete ale muzicii și cinematografiei anilor 30 ai secolului trecut: Regina Maria, Martha Bibescu, Maria Cebotari, Isa Kremer, Irina Baranova, Elvira Popescu, Nadia Gray ș.a.
Soprana Maria Cebotari (1901-1949) s-a născut la Chișinău. A studiat la Școala normală de fete ”Florica Niță” și a cântat la Capela Mitropolitană din Chișinău, după care a urmat Conservatorul ”Unirea”. După terminarea studiilor, Maria Cebotari a fost angajată ca actriță în trupa Teatrului de Artă din Moscova. Maria Cebotari a debutat în 1935 în opera ”La Boheme” de Giacomo Puccini. A fost solistă a Operei de Stat din Berlin, a Teatrelor de Operă din Dresda și Viena. În timpul numeroaselor turnee, ea a cântat pe scenele din București, Paris, Roma, Milano, Londra, Praga, Florența, Riga și în alte orașe. Maria Cebotari este considerată una dintre cele mai mari soprane din lume.
Isa Kremer (1887-1956) a fost cântăreață, actriță de operă și operetă. S-a născut la Bălți, în familia lui Iacob Kremer și a Annei Rosebluht. Treizeci de ani mai târziu ea devine prima interpretă care cântă în iyidish de pe scenă. După revoluția rusă din 1917, Isa Kremer a emigrat în Franța. Având turnee prin mai multe țări ale lumii, ea a câștigat faimă mondială de interpretă de cântece și romanțe, la fel a devenit celebră și în calitate de actriță de film.
Expoziția va fi deschisă până la 2 mai. Prețul unui bilet este de 100 de lei.