Sute de somații pentru proprietarii vehiculelor abandonate pe domeniul public

Primăria Municipiului Iași continuă acţiunea de ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public. Astfel, după cum informează într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei, de la începutul acestui an şi până în prezent au fost identificate 231 de astfel de vehicule. „Pe toate caroseriile acestora a fost aplicată câte o somație. În cazul a 24 dintre acestea au fost întocmite adrese către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, în vederea identificării proprietarilor vehiculelor abandonate. Totodată, 171 de persoane au primit scrisori de somare pentru a ridica vehiculele abandonate pe domeniul public. Din numărul total, în baza Servicii Publice SA au fost predate 22 de mașini”, afirmă reprezentanţii municipalităţii, care precizează că un procent cuprins între 94% – 96% dintre proprietarii sau deținătorii legali ai vehiculelor abandonate s-au conformat somațiilor primite. În perioada menționată a fost demarată procedura privind vânzarea prin licitație publică a 46 de astfel de vehicule, iar pentru alte 15 vehicule ridicate sau care staționau neregulamentar și nu au fost revendicate de mai mult de un an a fost demarată procedura de trecere în domeniul privat al Municipiului Iași. În prezent, spațiul destinat depozitării acestor vehicule este ocupat în totalitate. (E.M.)