Tagro, tractorul agricol românesc, conceput şi realizat integral de IRUM Reghin, a fost omologat de Registrul Auto Român, fapt care certifică înalta calitate a acestuia şi că respectă toate standardele europene, primele astfel de tractoare urmând să iasă pe poarta fabricii în luna iunie.
Potrivit unui comunicat al producătorului, remis joi AGERPRES, procesul de omologare a început de anul trecut, spre sfârşitul lui 2018 Tagro fiind supus unei serii de încercări statice şi dinamice, efectuate de Departamentul Omologări al RAR Bucureşti, care au avut un rol important în definirea şi optimizarea produsului, în conformitate cu normele impuse de Uniunea Europeană.
Cele peste 45 de rapoarte au fost făcute pe baza testărilor efectuate la sediul din RAR Bucureşti, dar şi în afara ţării, la Universitatea din Bologna (IT) şi Millbrook Proving Ground (UK).
„În luna aprilie a acestui an, vom începe producţia componentelor şi vom finaliza noua structură de asamblare a tractorului agricol românesc. În luna iunie vor ieşi pe poarta IRUM primele tractoare TAGRO. Pentru ca acest lucru să fie posibil, specialiştii au efectuat numeroase teste pe câmp, la lucru, cu diferite echipamente şi accesorii. Companiile din domeniul agricol din România, dar şi din străinătate, vor beneficia de acum de un tractor performant, conceput integral în departamentul nostru de cercetare şi dezvoltare”, a declarat directorul general al IRUM, Mircea Oltean.
În anul 2018, fabrica IRUM a prezentat conceptul original (de la idee până la produsul finit) al noului tractor agricol românesc Tagro. Proiectul inovator a presupus o investiţie totală de peste 4 milioane de euro, iar dezvoltarea prototipurilor a implicat cele mai moderne tehnologii.
Tagro a primit de la RAR, în urma testelor efectuate, certificatul de omologare de tip asupra întregului vehicul. Specialiştii Registrului Auto Român certifică îndeplinirea cerinţelor tehnice şi administrative, în raport cu regulamentul pentru vehiculele agricole şi forestiere UE nr. 167/2013, cu ultimele modificări aduse de regulamentul delegat UE nr. 2018/830. Cu o cabină etanşă, certificată ROPS (Roll Over Protective Structure) şi FOPS (Falling Objects Protective Structure), ce împiedică intrarea prafului în interior, un bord fix înconjurat de dispozitive de control concepute pentru a eficientiza operarea sa, Tagro poate fi considerat un vector al revitalizării industriei constructoare de vehicule agricole din România.
IRUM Reghin a funcţionat ca societate de stat până în anul 1999, când a fost achiziţionată de Maviprod şi a devenit o companie cu capital privat, integral românesc. În 2010, Mircea Oltean a decis să dezvolte în cadrul fabricii un nou tractor agricol, intrând astfel într-un sector total nou şi diferit faţă de ce făcuse până atunci, respectiv utilaje forestiere. AGERPRES